Despre Mourinho, nu tocmai de bine

31.03.2015, 21:04
mourinho-3

De la început trebuie făcută o precizare: sunt un fan declarat al lui Jose Mourinho. Prima oară l-am întâlnit mai de aproape la semifinala Champions League dintre Borussia Dortmund şi Real Madrid, din aprilie 2013, când nemţii s-au impus cu un net 4-1. Atunci, portughezul m-a dezamăgit prin atitudinea avută la conferinţa de presă, unde eu m-am grăbit să ajung de îndată ce am ieşit din comentariu pentru a prinde un loc cât mai în faţă. Am ajuns chiar în primul rând pentru a-mi vedea idolul cât mai clar şi pentru a respira cât mai bine aerul de lângă el. Însă, Mou m-a dezamăgit complet la conferinţă, unde nu şi-a asumat deloc greşelile pentru eşecul usturător, ba mai mult, a acuzat iarăşi arbitrajul, în stilul său personal. Dacă discursul lui Mourinho mi-a lăsat atunci un gust amar, m-am putut delecta în schimb cu show-ul făcut imediat de Jurgen Klopp. Antrenorul Borussiei a declanşat aplauze la scenă deschisă prin declaraţiile sale foarte savuroase. Mai întâi, a parat cu multă ironie acuzaţia lui Mourinho că la unul dintre golurile lui Lewandowski ar fi fost ofsaid: "Trebuie să mă gândesc bine despre ce gol este vorba că au fost cam multe date de Robert!" Apoi, şi-a elogiat eroul printr-o declaraţie de dragoste: "Cu siguranţă, golurile lui Lewandowski merită fiecare cent din milioanele de euro pe care televiziunile le plătesc pentru drepturile TV, dar şi un loc aparte în muzeul clubului. Să ştiţi, însă, că şi eu am marcat patru goluri, într-un meci cu Erfurt! Iar unul dintre ele a fost identic cu cel al lui Robert, dar eu nu l-am văzut, cel din penalty! Voi vorbi cu cei de la Sky Sport şi ZDF să mi-l arate şi mie!"

După acest episod amar, Mourinho avea să eşueze în tentativa de a aduce La Decima pe Santiago Bernabeu şi a plecat oarecum în umbră de la Real Madrid, nu în plină glorie precum o făcuse de la Inter. O dată cu revenirea pe Stamford Bridge, m-am reîntâlnit cu Jose cu ocazia dublei dintre Steaua şi Chelsea din Champions League. Cu o zi înaintea meciului de pe Arena Naţională, nu mi-a părut că ar fi în apele sale după o perioadă mai tulbure în campionat. Ba chiar a părut foarte iritat când un ziarist englez l-a întrebat de ce nu l-a convocat pentru jocul de la Bucureşti pe Kevin De Bruyne.

"Nu mă mai întrebaţi acum de Mata? Ciudat pentru că atunci când Mata nu joacă, mă întrebaţi numai de el. Acum, când el joacă, mă întrebaţi de Kevin De Bruyne! Îmi pare rău, timpul v-a expirat!", a replicat Mourinho, care imediat s-a ridicat de pe scaun şi a ieşit în viteză din sală, lăsându-ne pe toţi cu gura căscată. A doua zi, după victoria lejeră cu 4-0, a fost mult mai volubil şi relaxat. A făcut cu ochiul unui jurnalist englez, apoi, când l-am întrebat care este imaginea sa despre fotbalistul român, date fiind experienţele diametral opuse avute cu Cristi Chivu şi Adrian Mutu, Jose l-a elogiat pe fostul său fundaş de la Inter şi a vorbit de talentul uriaş al lui Mutu, care însă era într-un moment critic al vieţii şi al carierei. După care, foarte binedispus, Mou a continuat: "Dar să ştiţi că am avut o experienţă deosebită şi cu Gică Popescu la Barcelona! Şi nu-l uitaţi pe Timofte de la Porto!" A părăsit triumfător sala de conferinţe, după care s-a pozat şi a dat autografe cu toţi cei care-l solicitau.

Aveam să-l revăd pe Mourinho la meciul retur de la Londra, când a trimis mai multe săgeţi către rivalii săi, Rafa Benitez şi Manuel Pellegrini. "Obiectivul meu era să nu câştigăm Europa League!", a spus cu trimitere la faptul că el reuşise să îşi ducă echipe în optimile Champions League, ceea ce nu izbutise Roberto Di Matteo, care a şi fost înlocuit cu Rafa Benitez. Apoi, a fost întrebat de gafa lui Pellegrini de la meciul Bayern - Manchester City 2-3. Chilianul nu ştiuse că, dacă echipa sa mai înscria o dată, ar fi câştigat grupa şi ar fi avut parte de un adversar mai uşor în faza următoare şi de aceea nu a forţat în ofensivă spre final. La care portughezul a răspuns cu multă ironie: "Vă las pe voi să comentaţi!"

Mourinho a terminat fără trofeu primul său an la Chelsea, ceea ce înseamnă că în ultimele două sezoane complete a cucerit doar Supercupa Spaniei, cu Real Madrid, în august 2013! După ce a ratat titlul în ultimele runde, în urma unor puncte irosite stupid, Mou a fost oprit din drumul spre finala de la Lisabona de Atletico Madrid! Totuşi, statistica spune că mereu al doilea său sezon la o echipă este cel mai prolific. Şi într-adevăr, cifrele îi dau oarecum dreptate antrenorului de 52 de ani: în actuala stagiune, a cucerit deja Cupa Ligii Engleze şi este foarte aproape de trofeu în Premier League, unde are un avans de şase puncte faţă de Man. City şi cu un meci mai puţin disputat. Însă, ceva m-a făcut să cred că Mourinho şi-a cam pierdut din acea aură de învingător care l-a urmărit îndeaproape de-a lungul întregii sale cariere. Dintotdeauna, el a ştiut să electrizeze prin puterea discursului, să ofere o pâine albă de mâncat presei prin declaraţiile sale savuroase şi pline de tâlc şi să îşi mobilizeze jucătorii exemplar. Chiar Zlatan Ibrahimovic scria în autobiografia sa că dacă Mourinho i-ar fi cerut să treacă prin zid, ar fi făcut-o fără să ezite, atât de mare este puterea de convingere a lui Jose! Numai că în ultima vreme, portughezul a început să vorbească mult, dar să facă tot mai puţin! Rezultatele nu mai sunt pe măsura declaraţiilor lui Mou, care a cam sărit calul de câteva ori, în mod nejustificat. Un exemplu în acest sens l-a reprezentat derby-ul cu Man. City de pe teren propriu, încheiat 1-1, la finalul căruia a călcat rău pe bec. Deşi a dat dovadă în timpul jocului de o măiestrie tactică excepţională, în condiţiile în care îi lipseau golgeterul Diego Costa şi cel mai bun pasator, Cesc Fabregas, la întâlnirea cu presa, Mourinho a demonstrat o lipsă imensă de bun-simţ. Meciul de pe Stamford Bridge a avut parte de un interes uriaş din partea mass-media internaţionale, nu mai puţin de 26 de televiziuni din întreaga lume deplasând echipe de comentatori şi reporteri la Londra pentru acest eveniment. Și tocmai acum, Mourinho și-a găsit momentul să facă un scandal uriaș la vestiare, făcând remarce jenante la adresa celor de la Sky Sports, exact canalul care contribuie consistent la plata salariului său anual de opt milioane de lire sterline!

Jose Mourinho a dus pe toată durata acestui sezon un război invizibil cu arbitrii, pe care i-a criticat de câte ori a putut, chiar şi când echipa sa câştiga. Mai mult, au fost foarte multe situaţii când şi-a certat în public jucătorii, fără a-şi asuma vreodată vina pentru vreun eşec. A fost eliminat ruşinos din Cupa Angliei de o echipă de liga a treia, Bradford, cu 4-2 pe teren propriu, după ce a condus cu 2-0 în minutul 40! Evident, nu a spus vreun cuvânt despre posibilele sale erori, doar că nu înţelege cum oamenii săi nu au putut reacţiona la golurile adversarilor!

Încă de când era la Real Madrid, Mourinho declara că visul său este să câştige trofeul Champions League cu o echipă din Anglia. Însă, acest vis mai are de aşteptat cel puţin un sezon pentru că Chelsea a fost scoasă din optimile de finală de Paris Saint-Germain, după o nouă greşeală neasumată a lui Jose. Deşi obţinuse în Franţa un egal, 1-1, ce o transforma în favorită la calificare şi a avut un om în plus pe teren din minutul 30, gruparea de pe Stamford Bridge nu a gestionat situaţia în favoarea sa şi a părăsit prematur competiţia.

De aceea, chiar dacă va încheia stagiunea cu două trofee, portughezul va rămâne dator! Lui Abramovici, fanilor săi, jucătorilor lui, dar în primul rând, sieşi! După toate aceste eşecuri, Mourinho ar face bine să înveţe ceva! Şi cât mai repede până când nu va începe ca lumea să îl asocieze mai degrabă cu nereuşitele decât cu succesul, aşa cum se întâmpla în urmă cu câţiva ani!

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut ce era, de fapt. Ce a pățit o femeie
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut ce era, de fapt. Ce a pățit o femeie

O femeie din Peru a ajuns de urgență la spital, după ce ar fi înghițit un os. Medicii, însă, au...

Descarcă aplicația Digi24

  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • 12:15 Fotbal Club
  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Digi Sport Special
  • 14:00 Stirile Digi Sport
  • 14:15 Digi Sport Special
  • 15:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 15:30 LIVE Liga Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:RAPID BUCURESTI-FC VOLUNTARI, SUPERLIGA SUPERBET (9.12.2023)

    FOTBAL: FC Voluntari - FC Hermannstadt, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:FARUL CONSTANTA-CFR CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (2.03.2024)

    FOTBAL: Sepsi - CFR Cluj, 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • profimedia-0772399711

    BASCHET: Real Madrid - Steaua Roșie Belgrad, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 4

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Exclusiv OUT de la echipa națională pentru EURO! ”Orice om sănătos la cap l-ar lua în lot, dar eu l-am scos”

Romania V Greece - International Friendly, Bucharest - 25 Mar 2022

E gata: Ianis Hagi pleacă de la Alaves! A anunțat unde va juca sezonul viitor

Screenshot 2024-03-27 at 17.00.01

Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare

Dani Alves is released on bail from Can Brians jail

Foto Provocarea zilei: găsește reprezentantul României din fotografia virală

Screenshot 2024-03-27 at 18.44.14

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media