Mbappe, noul Il Fenomeno

27.07.2017, 09:16
mbappe-12

Cotidianul Marca l-a anunțat marți ca și transferat la Real Madrid, în timp ce tabloidele britanice au replicat în aceeași noapte că Manchester City este pe cale să facă o contraofertă-record prin care să-l deturneze spre Anglia, iar miercuri, șefii lui AS Monaco au ieșit să contrazică toate zvonurile. Cert este că, într-un viitor relativ apropiat, Kylian Mbappe Lottin va deveni cel mai scump jucător din istoria fotbalului și asta, la doar 18 ani!

La un an și jumătate de la debutul în Ligue 1 în tricoul monegascilor, într-un meci cu Caen, disputat pe 2 decembrie 2015 în care a jucat doar zece minute, numele atacantului născut la Bondy, o suburbie a Parisului, este pe buzele tuturor. Mbappe pare, în acest moment, o garanție a succesului și un pariu deja câștigat pentru viitor de clubul care va reuși să îi obțină semnătura. Ascensiunea sa fulminantă a surprins lumea fotbalului, cu toate că existau destule premise ca Mbappe să aibă o carieră frumoasă în sport, întrucât are în genă spiritul competiției. Tatăl său de origine cameruneză, Wilfried, un fost fotbalist la nivel regional, i-a fost și primul antrenor la AS Bondy, unde a început fotbalul și fratele său adoptiv, Jires Kembo-Ekoko (acesta a fost trimis de familia lui din Zair în Franța la vârsta de șase ani, iar Wilfried Mbappe a devenit tutorele lui legal), iar mama sa algeriană, Fayza, a fost handbalistă profesionistă.

„Nu a fost zi în care să nu vorbim despre fotbal acasă”, a povestit Mbappe, care la 17 ani a devenit campion european under-19 cu naționala Franței. După ce a fost refuzat de PSG, Kylian a ajuns, la 14 ani, și la Real Madrid, care l-a curtat insistent, însă, fără succes, cu toate că, în timpul vizitei la baza de pregătire a „galacticilor”, s-a întâlnit și cu eroul său din copilărie, Zinedine Zidane. Mbappe Lottin a ales să meargă la AS Monaco, iar aici, a început să bătut record după record, amplificând comparațiile cu Thierry Henry, celălalt puști precoce al grupării din Principat.

Astfel, la două luni după debut, Mbappe a devenit cel mai tânăr marcator din istoria lui Monaco, după ce a înscris într-un meci cu Troyes, iar de aici încolo, totul a curs natural. Cu o nonșalanță incredibilă la finalizare pentru un adolescent, cu un fabulos control al mingii în regim de viteză și cu un sânge rece în fața porții cum foarte rar se vede, el a explodat, pur și simplu, în sezonul trecut. Pe 14 decembrie 2016, reușea prima triplă a carierei în meciul din Cupa Ligii, câștigat cu 7-0 în fața lui Rennes, devenind primul jucător al monegascilor cu un hattrick într-o partidă după Sonny Anderson, în 1997! Iar două luni mai târziu, realiza primul hattrick și în Ligue 1, în confruntarea cu Metz, 5-0. La 18 ani și două luni, era al doilea cel mai tânăr jucător care izbutește o asemenea performanță, după Jeremy Menez. Iar premierele și minunile pe teren au continuat. Pe 21 februarie 2017, și fotbalul european a aflat de Mbappe Lottin, care a înscris primul lui gol în Champions League în duelul din deplasare cu Manchester City. Pus și mai mult sub lumina reflectoarelor, Kylian nu a clacat. Ba din contră, a fost și mai convingător în evoluții, contribuind din plin la primul titlu de campioană al lui Monaco după 17 ani de așteptare și la o calificare istorică în semifinalele Champions League.

După ce a marcat 15 goluri pentru echipa lui Leonardo Jardim în Ligue 1 și șase goluri în nouă apariții în Champions League, Mbappe Lottin a fost convocat de Didier Deschamps și în naționala de seniori a Franței, unde a debutat în martie în meciul cu Luxemburg. Un fenomen pe teren, Kylian Mbappe Lottin este pe cale să devină un fenomen și din punct de vedere al sumei de transfer, situată în acest moment la 160-180 de milioane de euro. Indiferent dacă va fi vorba de Real Madrid, Manchester City sau un alt club, achiziționarea lui Mbappe se anunță încă de pe acum o lovitură uriașă. Poate chiar lovitura secolului sau, de ce nu?, chiar a mileniului!

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
Germania avertizează că Rusia produce mai multe arme decât are nevoie în Ucraina: „Ajung în depozite. Putin ar putea avea alte planuri”
Germania avertizează că Rusia produce mai multe arme decât are nevoie în Ucraina: „Ajung în depozite. Putin ar putea avea alte planuri”

Rusia produce deja mai multe arme și echipamente militare decât are nevoie pentru războiul său...

Descarcă aplicația Digi24

  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:20 Stirile Digi Sport
  • 09:40 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • Mutua Madrid Open 2024 - Day 1

    TENIS: Jaqueline Cristian - Barbora Krejcikova, 16:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 17:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • fotbal club logo

    MEDIA: Fotbal Club, 19:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL: DINAMO BUCURESTI - POLI IASI, SUPERLIGA SUPERBET PLAY-OUT (14.04.2024)

    FOTBAL: Dinamo - Voluntari, 20:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL: Real Sociedad - Real Madrid, 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Foto A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

48

Exclusiv Gigi Becali i-a decis soarta lui Ștefan Târnovanu, după gafa din meciul cu Sepsi: ”Cum să ieși așa? Ai doi metri”

Gigi Becali

Florinel Coman a făcut anunțul așteptat cu sufletul la gură de toți fanii FCSB-ului

FCSB v FC Nordsjaelland - UEFA Europa Conference League, Bucharest, Romania - 10 Aug 2023

”Va juca în Liga Campionilor”. Gigi Becali a făcut anunțul și trebuie să scoată aproape 500.000 € din buzunar

vlad-chiriches

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media