De ce sunt sigur că Şumudică nu bravează...

Şumudică nu minte şi nu bravează. Astra a depus armele. Nu mă iau după diverşi amici care văd la fiecare evoluţie sub aşteptări a unei echipe sau alta ceva necurat. Fac parte din generaţia jurnaliştilor ce în anii ‘90 vedeau blaturi la tot pasul. Vedeau pentru că erau. Acum, nu ştiu, trebuie să mă zgârie ceva prea tare pe creier şi pe retină ca macăr să mă gândesc...

Deci, nu la aşa ceva mă refer când vorbesc despre faptul că, în clipa de faţă cel puţin, trupa lui Şumudică s-a predat. Astra se dezintegrează învinsă de nepăsarea patronului. Copleşit de ceea ce trăieşte zilele acestea, Ioan Niculae îşi condamnă invenţia fotbalistică la moarte. Îşi plânge, la propriu, de milă. Nu îl mai interesează de nimeni şi de nimic. Nu are construcţia, resorturile, trăirile patronului echipei care a învins aseară fără echivoc. Un titlu perfect tangibil de câteva luni încoace nu l-a făcut nici măcar să ia în calcul o minimă implicare. Măcar mimarea ei. A abandonat efectiv echipa şi pe toţi oamenii care îşi leagă destinul de ea.

Dacă el trăieşte o dramă şi trece printr-o experienţă absolut traumatizantă - faptul că nu-şi asumă nimic din ce i se întâmplă e altă discuţie - atunci nimeni nu trebuie să încerce să construiască o bucurie. Ar interzice zâmbetul dacă ar putea. La clubul său, şi nu numai. De asta era Astra învinsă înainte de a începe meciul. Pentru că la club conturile sunt goale, iar jucătorii nu mai pot fi hrăniţi cu promisiuni, plus că metodele motivaţionale marca Şumudică nu mai sunt eficiente. S-au uzat. Nu mai au forţă. Din punct de vedere moral şi financiar, cel care până mai ieri era primul agricultor al ţării a secat şi a pârjolit totul. A otrăvit efectiv un teren mai mult decât fertil (trebuie spus totul inclusiv pe limba lui...)

Mai are cine să-i oprească?!

Nu e corect ca la un meci OK făcut de Steaua, să vorbim despre derby exclusiv în cheia Astrei. Niţă, Varella, Bourceanu, Stanciu e axul care s-a învârtit rotund şi care a sfredelit constant un adversar oricum moale şi apatic (asta am stabilit deja). Tamaş, chiar Chipciu, dinamicul Hamroun plus Bawab, intrat foarte bine, i-au făcut pe cei care până ieri spuneau despre echipa lui Reghecampf că e ieşită din formă să clameze că e favorită. Certă. Unică. De neoprit.

La cum s-a jucat până acum în sezonul regulat eu cred că ar avea cine. Problema e că trebuie să şi vrea. Ca şi Astra, Pandurii se autodezintegrează. Arată bine din punct de vedere sportiv, dar financiar e la pamânt. Dinamo părea ca are un oarecare echilibru, dar după ce a alunecat pe artificialul din Chiajna, e absolut natural să te întrebi dacă are maturitatea şi forţa să se bată pentru un titlu ce la începutul sezonului părea utopic pentru toată lumea, cu oficialii câinilor în frunte.

Şi ca să fiu până la capăt împotriva curentului şi pe contrasens-prietenii ştiu cu şi de ce-spun cu maximum de convingere că Viitorul nu e o formalitate. Cred în Hagi! Şi nu doar în numele trecutului de fotbalist uriaş, ci şi la timpul prezent ca antrenor. Cât despre jucători...Îmi vine să spun şi spun că Iannis va scăpa în play-offul acesta de eticheta aceea cu nepotismul.