De la declaraţia „nu voi veni în România nici măcar să mă antrenez” din trecutul apropiat până la a profita, în viitorul imediat, de o minge trimisă pe culoar, pentru a înscrie cu Chiajna ori Voluntari nu e, se vede treaba, decât un pas. Pe care Marica îl face cât se poate de firesc. Distanţa de principiu de la „am o cotă şi mă respect” până la a juca fără salariu e şi ea comprimată.

Timpul şi spaţiul se dilată în spatele uşilor închise şi poleite din Aleea Alexandru. Iar frânturile de dialoguri, veritabile fracturi de logică pentru oricine are pretenţia să îşi explice lucrurile, ce vin prin intermediul patronului stelist sunt piese disparate ale unui puzzle numai de el ştiut. „Băiatul mi-a spus că a apreciat faptul, că m-a simţit jenat aşa, că eu făceam eforturi să îi dau nişte bani şi mi-a zis că el ia 60.000 numai din chirii şi că <<ce să fac eu Gigi cu 20.000-25.000 de mii pe care mi i-ai da tu?!>>?!”. Mda. Decât să îl insulte în halul ăsta, mai bine respectat pe un salariu mediu pe economie şi primă de calificare în grupe, dacă Steaua s-o califica şi dacă Marica o mai fi până atunci la Steaua, pentru că ştim deja: „El poate să plece oricând. Şi peste două săptămâni. Dar nu va pleca pentru că suntem bărbaţi şi el mi-a promis...”.

Şi mai e şi un pământ la mijloc, dar ăla face obiectul unei alte tranzacţii, că „eu sunt Stan Păţitul şi nu amestec fotbalul cu alte afaceri că nu mai vreau să fac puşcărie!”.

Niciun cuvânt despre vreun volum cu dedicaţie şi autograf care să îi satisfacă setea de cultură şi cunoaştere a lui Ciprian, pentru că în ultimul timp el s-a remarcat ca lider de opinie al tricolorilor pe paginile siteurilor de socializare, dovedind, şi aici nu e nicio ironie, coerenţă şi structură în mesajele postate.

Dincolo de consideraţiile de acest gen, vorbind strict de fotbal sunt convins că Marica are calităţile necesare pentru a mai juca la un nivel decent, asta cu condiţia ca accidentarea pe care a avut-o la genunchi să nu fi lăsat deloc urme. Şi naţionala are nevoie de el, de experienţa lui, de explozia şi execuţiile lui, prea puţin exploatate. Mai cred, însă, că şi Marica are nevoie de el însuşi. Trecut deja de 30 de ani, mă gândesc că îşi va fi pus ordine în gânduri, că îşi va fi setat la un nivel de normalitate aşteptările şi că a încetat cu procesul de supraevaluare. Pasul pe care l-a făcut acum trebuia să îl fi făcut demult şi nu o zic neapărat eu. Citez antrenori care i-au marcat cariera...

Mai e o discuţie pe care o amânăm pe când va fi jucat deja în tricoul Stelei, şi anume în ce măsură reuşeşte totuşi un jucător perceput mai degrabă ca dinamovist în afectul microbiştilor să se impună la rivală. În ultimii ani cel puţin, Adrian Cristea, Tamaş ori Ţucudean sunt exemple vii, nu prea a mai reuşit cineva.