Rapid, telenovelă fără sfârşit

25.07.2014, 13:56
dan filoti captura

Pentru ceea ce se întâmplă la Rapid cuvintele şi-au golit demult sensurile şi e clar că nu s-au inventat termeni care să definească în mod real situaţia de fapt. Joi trebuia să fie ziua decisivă în care să fie parafate actele de preluare a clubului de către un nou investitor. Pentru asta s-a mobilizat o armată de oameni.
De fapt, pentru a o lua cronologic, la sediul unde îşi desfăşoară activitatea Cristina Andronache, administratorul judiciar al giuleştenilor, a fost un adevărat pelerinaj, pentru că, în mod curios, s-au suprapus două evenimente majore în viaţa şi aşa zbuciumată a clubului care e peste tot acasă pe axa Giuleşti-Bucureştii Noi-Mogoşoaia-Unirea (zona unde îşi are cartierul general „doamna de fier” a Grantului).

Când doi se bat, Ganea câştigă!

Încă de la prima oră au sosit pentru interviuri antrenorii interesaţi să ocupe postul de „principal” scos la concurs zilele trecute. Pe rând, Adi Iencsi, Marian Rada şi Ionel Ganea au răspuns întrebărilor unei comisii formate din Nicoale Manea, Dănuţ Perjă şi Cristina Andronache plus un misterios avocat cu legături la LPF, cu rol consultativ. Aici intervine o primă neconcordanţă: Cristina Andronache ştia că în cursul după-amiezii se va definitiva preluarea echipei de a către un alt investitor. De ce atâta precipitare în numirea unui antrenor, pe care viitorul investitor l-ar putea schimba oricum?! Pentru a finaliza discuţia tehnicianului, trebuie spus că toate indiciile duceau spre confirmarea lui Marian Rada. Acesta din urmă a fost de altfel rugat personal de „juriu” să îşi depună CV-ul şi să susţină interviul de angajare, dându-i-se de înţeles că el va fi alesul. Dintre membrii acestei comisii ad-hoc, Perjă l-a susţinut deschis...Manea a propus un trio Rada-Iencsi-Stanciu, dar surpriză: spre după-amiază a fost ales Ganea. Se poate specula că Andronache a impus această variantă. Asta spre stupoarea specialiştilor, a fanilor şi a jurnaliştilor.

Om cu pregătire juridică, Andronache a semnat cu Ganea un contract inedit pentru un antrenor de fotbal. Astfel, de exemplu, în primele 10 etape, în care între paranteze fie spus Rapid întâlneşte cu un lot subţire Steaua, Astra, Petrolul şi Dinamo, Ganea şi stafful său trebuie să acumuleze 17 puncte!

Fanii, acţionari sau nu, nu sunt de acord cu schimbarea

Momentul alegerii tehnicianului şi a semnării contractului s-a suprapus cu cel al unei noi tentative de trecere a acţiunilor în patrimoniul lui Moraru. Astfel, în biroul lui Andronache a fost o vânzoleală de nedescris, pentru a nu mai vorbi de furnicarul de jurnalişti din faţa clădirii. Ajunşi la faţa locului, suporterii-acţionari au uitat de statutul oficial şi au protestat în calitate de fani care vin meci de meci faţă de măsura înlocuirii lui Rada. Au urmat scene ilare cu Ganea asistând la un dialog pe ton ridicat între reprezentantul galeriei şi administratorul judiciar. Moraru, alături de soţia sa şi de avocaţi asistau la un veritabil meci de tenis. Pentru ei situaţia părea cu atât mai greu de explicat cu cât cu numai 24 de ore îşi dăduseră acceptul în prezenţa celor care acum se certau ca Rada să conducă Rapidul. Argumentul că omul care a pregătit echipa pentru derby-ul cu Steaua va rămâne director tehnic nu a fost de natură să îi liniştească pe fani care ameninţă sâmbătă seara cu proteste la adresa unei decizii de numire a tehnicianului pe care nimeni nu şi-o asumă. Şi peste toate o vorbă care pluteşte peste tot şi care se propagă: „Numai Copos putea să se gândească să îl pună pe Ganez antrenor!”...

Cristescu, creanţele şi o nouă amânare

Odată depăşit acest moment (convenim că e o figură de stil, pentru că lucrurile nu sunt deloc clare...cine va sta pe bancă, cine va face echipa, cine îşi va asuma rezultatul, cum vor primi jucătorii această schimbare etc), s-a trecut la partea cea mai spionoasă a problemei. Semnarea actelor cu noul patron! Discuţii, parlamentări, drafturi de contract, avocaţii trec în linia întâi, paragrafe modificate, cafele, nervi şi ore care se scurg. Moraru schimbă priviri cu soţia. Nu-şi spun nimic, dar toată lumea aude: „În ce ne băgăm?!”. Imprimanta este forjată la maximum, glasurile cresc. În scenă apare cu un zâmbet larg şi Zamfir. Croindu-şi drum prin pădurea de microfoane aruncase sarcastic un „Am venit să văd ce fac patronii...”. Toată lumea prezentă.

Intră în scenă şi stilourile pentru mult-invocatele semnături?! Ei bine, nu! Parcă de niciunde se ridică problema creanţelor. Se face linişte. În insolvenţă, creanţele înseamnă influenţă, sunt echivalente cu facilitarea sau din contră cu blocarea acţiunilor iniţiate de noul patron. În afară de Zamfir, prezent şi uşor îmbufnat că tranzacţia cu italienii se îndepărtează pe secundă ce trece, mai vorbim şi de Cristescu...L-aţi uitat? Omul cu roşia lui Ciolacu...Celula de criză decide. „Mergem spre Cristescu”. Semnează şi gata telenovela. Ha! Pe drumul spre reşedinţă, spre han sau unde o fi spus că e, altă veste. „Are probleme! E la spital! Face cu sânge!”. Stupoare. Apoi rumoare, apoi concluzia unei zile pline şi infernale: „Nici azi nu semnăm...Poate mâine..”. În paralel, pe siteuri apare comunicatul semnat de Massone, cu italianul care îşi rezervă dreptul de a da în judecată...Ce ţi-e şi cu afacerile astea! Nu a acceptat să îşi asume vreo obligaţie, dar are dreptul de a acţiona în instanţă...Un proces în plus, unul în minus...Vizat ar fi Zamfir cu care s-ar fi semnat un antecontract...Încurcate căile Domnului...

Dacă nu iau banii, jucătorii nu intră în cantonament

Azi e mâinele ăla. E ca acela din butadele amare: „De mâine...”. Variaţiuni pe aceeaşi temă care la Rapid ţin de un an. Mâinele ăsta începe să fie tot mai epuizant şi să acopere ieriul cu istoria de peste 90 de ani. Azi, 25 iulie, Marian Rada a mai făcut o vizită la biroul lui Andronache. A semnat pe încă un an ca director tehnic. Urmează să-i predea „gestiunea” lui Ganea. Jucătorii sunt bulversaţi şi aşteaptă cam de când a apărut în viaţa lor formula „De mâine rezolvăm...”, adică de un an, un salariu întreg. Iar au fost ameninţaţi că vine, dar foarte probabil nici de data asta nu vor veni „banii la băieţi”. Cică banii de la Astra tot nu au intrat, deşi era un zvon...Jucătorii sunt hotărâţi să nu intre în cantonament. Nu mai merge pe vorbe! E prea mult! Ce paradox să lupţi din răsputeri să promovezi (de trei ori sportiv), să îţi dea TAS-ul dreptul în ciuda FRF-ului, dar să îţi pui mai serios ca nicicând problema să nu te prezinţi la meci. Aaa, şi mai e ceva, tot azi s-ar putea semna...Ha, ha, ha. Ce glumă bună! Cică e serios, dacă şi azi „face Cristescu cu sânge”, o să ia Zamfir procură...

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz

La 56 de ani după ce un lăptar din Florida a fost ucis, cazul său a fost rezolvat, astfel fiind...

Descarcă aplicația Digi24

  • 17:00 LIVE Digi Sport Special
  • 18:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • 19:00 LIVE Fotbal Club
  • 20:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • 21:00 LIVE Euro Fotbal
  • 21:55 LIVE Champions League: Barcelona-PSG
  • 22:45 LIVE Euro Fotbal
  • 23:00 LIVE Champions League: Barcelona-PSG
  • Vezi tot programul
  • prunea

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • colaj fotbal club

    MEDIA: Fotbal Club, 19:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Nuno Mendes (Paris SG) Lamine Yamal (FC Barcelone) FOOTBALL : Paris SG x FC Barcelone - Ligue des Champions - Quart de F

    FOTBAL: Barcelona - PSG, 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • profimedia-0863697355

    FOTBAL: Bayern Munchen - Arsenal, 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • FOOTBALL - UEFA CHAMPIONS LEAGUE - PARIS SG v BORUSSIA DORTMUND, , Paris, France - 19 Sep 2023

    FOTBAL: Euro Fotbal, 22:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

E gata! Mircea Lucescu s-a înțeles cu noul club și revine

profimedia-0712984186

Exclusiv Brutal: primul verdict al medicilor în cazul lui Luca Mihai! Autoritățile vor fi sesizate

FOTBAL: DINAMO BUCURESTI - POLI IASI, SUPERLIGA SUPERBET PLAY-OUT (14.04.2024)

"Cea mai frumoasă femeie din România": "Unele femei au anumită repulsie, vorbesc urât fără să mă cunoască!"

enache-lena7

Daniel Bîrligea a dat declarația serii, după ce FCSB a învins-o pe CFR la Cluj

Romania SuperLiga Stage 1: CFR Cluj vs Politehnica Iasi

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media