Anul acesta nu va fi numai despre fotbal. Categoric că judecând lucrurile în cheie franceză, proiectăm mai ales spre Paris, spre grupa aceea suficient de comodă şi periculos de accesibilă aprioric, astfel încât speranţele să se transforme treptat într-o presiune pe care Generalul cu poreclă bonomă va trebui să o gestioneze. Şi pun accent pe antrenor întrucât la ora vorbirii, din lot, lipsesc reperele de experienţă. Oamenii care ştiu cu ce se mănâncă jocuri cu o asemenea presiune, aşa cum vor fi în iunie, sperăm, şi iulie în Franţa. Raţ e în convalescenţă, Marica se caută. Pe el şi o echipă la care să joace pentru a-şi îndeplini visul unui turneu final. În fine, Daniel Niculae s-a apucat a doua sau a treia oară de fotbal şi îşi repetă obsesiv poezioara cu...”E ca mersul pe bicicletă...”. I-am enumerat aici pe cei trei fotbalişti încă în activitate care au fost implicaţi acum opt ani la ultimul eveniment fotbalistic major cu România printre protagoniste şi care de-a lungul carierei au evoluat la un anumit nivel în fotbalul european. E vital să avem măcar doi dintre ei, dacă nu pe toţi trei, în lot la antrenamente, în vestiar, pe culoar înainte de meci, în teren...

În fine. Nu ăsta e subiectul. Am urmărit cu atenţie înregistrarea interviului pe care Simona Halep i l-a acordat lui Cătălin Ştefănescu. Garantat că puţini ar fi putut să scoată la suprafaţă atât de mult la sută din ceea ce este cel mai bun produs al sportului românesc azi. Zâmbitor-degajată a recunoscut cu francheţe că este emotivă, că este temătoare, că este fragilă, că este dificilă, că este dificilă „în comunicare”... Nu a zis-o cu subiect şi predicat, dar s-a subînţeles, că este şi încăpăţânată. Dar ne-a confirmat de asemenea că nu are limite, sau dacă are nu şi le acceptă şi că e gata în orice moment să se ia la trântă cu ele. Cadrul, mediul creat de Cătălin, m-au ajutat să găsesc răspunsuri la multe întrebări şi da, după ce am văzut-o şi am ascultat-o sunt aproape sigur că anul acesta Simona va trece la „next level” că îi va reuşi procesul de „upgrade”, de „reinventare”.

Mă bazez pe siguranţa oferită de ea în ceea ce priveşte compatibilitatea perfectă cu antrenorul, dar şi pe un pasaj în care spune ceva de genul unei linişti materiale, datorită căreia ea şi familia ar putea trăi fără griji. Că practic, acum, plăcerea de a juca şi pasiunea pentru acest sport sunt resorturile ei. Şi că pune foarte mult accent pe firesc şi pe naturaleţea prin definiţie a lui „eu însumi”.

Cred în Simona cu sută la sută ca adjectiv...Recunosc că mă gândesc la un Grand Slam şi la o medalie olimpică la Rio. Mai ales după ce am urmărit dialogul despre care v-am spus.