Usain Bolt crede că rivalul său, Tyson Gay, ar fi trebuit exclus din sport pentru dopaj, arătându-şi astfel dezacordul faţă de decizia reducerii suspendării sprinterului american după ce acesta a cooperat cu Agenţia Americană Antidoping.

Gay a fost suspendat doar un an, după ce a fost depistat pozitiv la Campionatele Statelor Unite din 2013. În schimbul unei pedepse mai blânde, atletul american a făcut dezvăluiri care au dus la suspendarea pentru de 8 ani a fostului său antrenor, Jon Drummond.

Bolt, de şase ori campion olimpic şi deţinător al recordurilor mondiale la 100 şi 200 de metri, a declarat că a fost foarte supărat după ce a aflat de reducerea suspendării lui Gay.

"A luat un an doar pentru că a vorbit cu autorităţile despre cum a făcut ceea ce a făcut şi cine l-a ajutat. Acest lucru transmite un mesaj greşit: "Dacă eşti prins, spune-ne ceea ce ştii şi îţi scădem din pedeapsă".

Este cel mai stupid lucru pe care l-am auzit vreodată. Mesajul ar trebui să fie: "Dacă ai trişat, vei fi scos din sport"", a spus jamaicanul.

Este de aşteptat ca rivalitatea pe pistă dintre cei doi atleţi să se reia la Mondialele din august, primul duel direct după revenirea în competiţii a americanului care a cucerit trei titluri mondiale în 2007, la 100, 200 şi 4X100 de metri.

"Nu sunt nerăbdător să concurez cu Tyson. Chiar mă deranjează. L-am respectat de-a lungul anilor, pentru că era un adversar care mă forţa mereu să dau tot ce aveam mai bun. Apoi, am aflat că se dopa. E un pic ca şi cum nişte părinţi au un copil despre care ştiu că a făcut ceva rău, dar nu-i spun nimic.

Trebuie să bagi frica în sportivi, să-i faci să se gândească la consecinţele acţiunilor lor. Dacă primesc pedepse uşoare, de ce le-ar păsa?", a încheiat Usain Bolt.