Mai mulţi atleţi care se consideră lezaţi după scandalul de dopaj care vizează Rusia au început, marţi, să reclame medaliile olimpice pe care le-au ratat după ce au fost învinşi de ruşi.

Începând cu americanca Alysia Montano (foto), care a terminat pe locul 5 proba de 800 m din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, într-o cursă în care medaliata cu aur Maria Savinova şi medaliata cu bronz Ekaterina Poistogova sunt două dintre cele cinci sportive identificate în raportul Agenţiei Mondiale Antidopaj (AMA), care preconizează suspendarea lor pe viaţă.

"Medaliile care ar trebui să-mi fie acordate sunt: argint în 2010 (Mondialele în sală), bronz în 2011 (CM), bronz olimpic în 2012, bronz în 2013 (CM)", a scris Montano pe contul său de Twitter. Atleta şi-a exprimat speranţa că va primi aceste medalii, dar a afirmat că oricum nu va fi similar cu primirea lor la momentul respectiv.

"Nu vom putea niciodată retrăi acele momente. Nu poţi înlocui aceste emoţii decât, poate, dacă eram în măsură să le trăiesc atunci", a explicat ea într-un mesaj video postat pe reţeaua de socializare Periscope.

În Australia, specialistul la marş Jared Tallent reclamă pe Twitter medalia de aur la 50 km de la JO din 2012, el intrând în posesia argintului după ce a terminat pe locul 2 după rusul Serghei Kirdiapkin.

"1185 de zile au trecut de la cursa mea la Londra. Cât va mai trebui să treacă înainte să-mi primesc medalia olimpică de aur?", a scris Tallent, în timp ce Kirdiapkin a fost suspendat în luna ianuarie pentru anomalii în paşaportul său biologic, suspendarea fiind retroactivă cu 15 octombrie 2012, la câteva săptămâni după încheierea Jocurilor Olimpice.

Comisia mandatată de Agenţia Mondială Antidoping să ancheteze multiplele scandaluri de dopaj din atletism a făcut public un raport exploziv, luni, la Geneva. Ea recomandă în principal suspendarea Rusiei din toate competiţiile şi retragerea acreditării laboratorului antidoping de la Moscova, care a distrus 1.417 eşantioane, şi înlocuirea directorului său.