• Tenis WTA, finala de la Cincinnati: Simona Halep - Garbine Muguruza, azi, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 2
  • Fotbal, La Liga, prima etapă, azi: Barcelona - Betis, 21:15, Digi Sport 3, Deportivo - Real Madrid, 23:15, Digi Sport 2


Tenerife a câştigat prima ediţie a Ligii Campionilor la baschet. Jucătorii din Canare au câştigat cu 63-59 finala contra turcilor de la Banvit.

La cinci ani de la revenirea în prima ligă spaniolă de baschet, Tenerife a cucerit şi prima cupă la nivel internaţional. Jucătorii din Canare, care au şi fost gazdele Final Four-ului Ligii Campionilor, au avut meci greu in finala cu Banvit.

Turcii au semnat primele puncte, dar spaniolii au trecut repede la conducere, datorită aruncărilor de trei puncte. Tenerife a condus permanent până spre final, însă oaspeţii s-au apropiat periculos cu două minute rămase.

Nu a fost de ajuns, pentru că insularii şi-au asigurat victoria tot datorită preciziei în aruncările de la distanţă.

S-a terminat 63-59, iar lituanianul gazdelor, Marius Grigonis a fost MVP-ul finalei, cu 18 puncte.