• Fotbal, Liga 2, etapa a 18-a: Mioveni - Hermannstadt (azi, 18:00, Digi Sport 1)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 18-a: Voluntari - Viitorul (azi, 20:45, Digi Sport 1)

În timpul vizitei sale de două zile în Beijing, președintele american Donald Trump i-a cerut omologului său chinez, Xi Jinping, să-l ajute în soluționarea cazului celor trei jucători UCLA (Universitatea California, Los Angeles) care au fost reținuți pentru furt în timpul călătoriei echipei la Hangzhou.

LiAngelo Ball, Cody Riley și Jalen Hill au fost reținuți săptămâna trecută de autoritățile din China, după ce au furat mai multe perechi de ochelari de soare dintr-o reprezentanță Louis Vuitton din Hangzhou. Cei trei erau cazați în localitatea chineză, de unde trebuia să călătorească a doua zi la Shanghai pentru meciul împotriva Georgiei Tech.

În timp ce UCLA a câștigat acel joc, scor 63-60, cei trei jucători au fost eliberați din custodie, dar nu au călătorit cu echipa la Shanghai și nici nu li s-a permis să se întoarcă în Los Angeles, potrivit presei din China. Li s-a interzis să părăsească țara, fiind nevoiți de împrejurimi să rămână cazați la hotelul din Hangzhou până când procesul va fi încheiat.

Presa din China notează că înaltul oficial american i-a cerut omologului său chinez să-l ajute și să le dea voie celor trei sportivi să se întoarcă în țară. Xi Jinping i-a promis lui Trump că va analiza situația și că "acuzațiile împotriva jucătorilor au fost deja reduse în cazul găsirii unei soluții rapide”.