U Cluj conduce cu 2-0 la general în duelul din play-off-ul Ligii Naționale, cu CSU Sibiu. Alb-negrii au avut însă emoții în meciul secund. La jumătatea disputei, oaspeții conduceau cu 34-33. În repriza a doua, Clujul a forțat și s-a distanțat chiar la 14 puncte.

Nu a fost de ajuns, pentru ca rivalii au încercat să revină și s-au apropiat periculos. Nu au reușit însă să facă surpriza și Universitatea s-a impus cu 72-67, la finalul unei partide în care Sibiul a dat totuși cel mai bun marcator.

Muntenegreanul Boris Lalovic a semnat 25 de puncte și 5 recuperări, în timp ce MVP-ul gazdelor a fost Kyndall Dykes,  cu 14 puncte și 7 recuperări.

Meciul trei se joacă luni, 25 aprilie, în direct la Digi Sport 3, de la 19:45.