• La liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

Zlatan Ibrahimovic, fotbalistul lui Manchester United, l-a vizitat pe Anthony Joshua înaintea partidei de sâmbătă seară pe care pugilistul în vârstă de 28 de ani a disputat-o cu francezul Carlos Takam.

Marele meci de la Cardiff dintre Anthony Joshua și francezul Carlos Takam, disputat în fața a 78.000 de spectatori, a fost urmărit și de atacantul lui Manchester United, Zlatan Ibrahimovic. Fotbalistul în vârstă de 36 de ani și Anthony Joshua sunt cunoștințe mai vechi, iar înaintea meciului de sâmbătă seară, suedezul a ținut să-i ureze baftă. Astfel, starul lui Manchester United l-a vizitat la cabine înainte de marele meci de box de la Cardiff. Iar suedezul i-a purtat noroc. Joshua, campionul IBF, WBA și IBO, și-a apărat la categoria grea centura IBF împotriva francezului Carlos Takam pe care l-a învins prin TKO.

Ibrahimovic a fost ”răpit” de centurile pe care pugilistul englez le deține și a ținut morțiș să se fotografieze cu ele, spre marea mândrie a lui Anthony Joshua. Inclusiv pugilistul s-a mândrit de vizita primită înainte de meci și a postat o fotografie pe o rețea de socializare în care apare cu Ibrahimovic. ”Când leii se întâlnesc”, a fost mesajul care a însoțit poza postată de Joshua.