• La Liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

Floyd Mayweather a câștigat sute de milioane de dolari din box, înainte să se retragă, și în ultima perioadă s-a discutat intens despre o posibilă revenire a sa în ring împotriva campionului din UFC, irlandezul Conor McGregor. Până atunci, fostul pugilist iese în evidență prin viața extravagantă pe care o duce.

Poreclit "Money" (nr. bani), americanul nu rateză nicio șansă de a arăta motivul pentru care și-a câștigat acest supranume. Mayweather și-a făcut un obicei din a se fotografia alături de sume imense de bani cash și a se lăuda cu averea sa pe rețele de socializare. Ieri noapte, pugilistul a câștigat dintr-un foc aproximativ 400 de mii de dolari, după ce a pariat pe o partidă de baschet din play-off-ul NBA.

Boston Celtics a câștigat în prelungiri partida cu Washington Wizards, scor 129-119 la căptul unei partide fenomenale făcute de Isaiah Thomas. Starul lui Boston și bunul prieten al lui Mayweather a marcat nu mai puțin de 59 de puncte. "Azi am pariat pe Isiah!" a scris fostul pugilist pe Instagram, unde a postat și o poză în care apare într-un avion privat ținând în brațe aproape o jumătate de milion de dolari.

 

I bet on @isaiahthomas today! ☘️ #TMT

O postare distribuită de Floyd Mayweather (@floydmayweather) pe2 Mai 2017 la 22:17 PDT

La capitolul bani încasaţi în carieră, Mayweather este, de departe, pe primul loc nu numai în box. Doar la meciul cu Pacquiao, din mai 2015, intitulat "meciul secolului", a încasat peste 250 de milioane de dolari. Mayweather s-a retras cu un palmares impecabil: 49 de victorii, dintre care 26 obţinute înainte de limită şi nicio înfrângere. La acest capitol, americanul l-a egalat pe celebrul Rocky Marciano, care s-a retras tot din postura de campion mondial neînvins şi tot cu 49 de victorii.