Echipa rusă Gazprom a fost invitată la următorul Giro (6-29 mai) de către organizatori, care au lăsat deoparte formaţia italiană Androni, o obişnuită a Turului ciclist al Italiei.

Gazprom, care îi succede formaţiei Itera, este una dintre cele patru echipe alese luni de societatea RCS, alături de trei grupări italiene (Bardiani, Nippo, Southeast).

Androni, confruntată cu numeroase cazuri de dopaj anul trecut (Appollonio, Taborre), a fost reţinută pentru cursele Tirreno-Adriatico şi Milan-Sanremo în luna martie.

La echipele italiene Androni şi Nippo activează cei doi ciclişti români din plutonul profesionist: Serghei Ţvetcov, la prima, şi Eduard Grosu, la a doua. Ca atare, după ce la ediţia de anul trecut a Giro România a avut la start doi ciclişti, în 2016 îi vom ţine pumnii doar lui Edi, care visează la un podium într-una dintre etapele de plat.

Cele 18 formaţii din prima divizie (WorldTour) sunt calificate din oficiu pentru cele trei curse.

Iată echipele invitate în Giro (6-29 mai): Bardiani (Italia), Gazprom (Rusia), Nippo (Italia), Southeast (Italia)