• Tenis: Turneul Campioanelor: Simona Halep - Caroline Garcia va fi ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport 2, azi, de la 14:30
  • Fotbal, Serie A, etapa a 11-a: Milan - Juventus (sâmbătă, 19:00, Digi Sport 2)

Fostul pilot francez Alain Prost, cvadruplu campion mondial de Formula 1, va îndeplini rolul de consilier special al echipei Renault, a anunţat această grupare cu ocazia prezentării noului său monopost, R.S.17, care a avut loc la Londra.

Prost va exercita rolul de consilier special în paralel cu cele de ambasador al mărcii şi de conducător al echipei oficiale de Formula E a constructorului francez, conform Renault.

"Sunt foarte mulţumit că Alain va fi alături de noi în calitate de consilier. El va face parte din comitetul executiv al Renault Sport Racing şi vom beneficia astfel de marea sa experienţă. Într-o perioadă în care Formula 1 intră într-o nouă eră este foarte important să-l avem pe Alain Prost cu noi", a declarat Jerome Stoll, preşedintele Renault Sport.

Renault a revenit în Formula 1 la finele anului 2015, când a achiziţiona echipa Lotus, iar în ediţia trecută Campionatului Mondial s-a clasat pe poziţia a 9-a (penultima) în ierarhia constructorilor, cu 8 puncte.

În noul sezon, care va debuta luna viitoare, în Australia, echipa franceză îi va avea ca piloţi principali pe britanicul Jolyon Palmer şi pe germanul Nico Hulkenberg.

AGERPRES