Marele Premiu al Franţei de Formula 1 va fi reintrodus în circuitul competiţional începând cu 2018, cursele urmând să se desfăşoare la Castellet, după 10 ani de absenţă.

Anunţul oficial, împreună cu alte detalii, se va face luni, la Paris, în cadrul unei conferinţe de presă ce va fi organizată de Automobile Club de France.

Ultimul Mare Premiu al Franţei a avut loc în 2008, pe circuitul de la Magny-Cours, la Castellet organizându-se etape din campionatul mondial în anii '70 şi '80.

Altfel, Marele Premiu al Germaniei nu va mai figura în calendarul competiţional de Formula 1 de anul viitor, în timp ce cursa din Brazilia este sub semnul întrebării, potrivit BBC. Conform sursei citate, în circuitul F1 din 2017 figurează 20 de curse, cea din Brazilia având încă statut "provizoriu".

Patronul F1, Bernie Ecclestone, a declarat, pentru FIA, că este încă în discuţii cu oficialii brazilieni pentru etapa competiţională care are loc în această ţară şi că nu va putea da un răspuns până în ianuarie.

Pe de altă parte, a rămas în calendarul competiţional cursa din Canada, de la Montreal, în timp ce marele premiu din Germania, de la Hockenheim, nu va mai avea loc, autorităţile germane nereuşind să ajungă la o înţelegere cu organizatorii F1.

Sezonul 2017 va începe în Australia, în luna martie, şi se va încheia la Abu Dhabi, pe 26 noiembrie.

Calendarul F1 2017

26 martie - Australia (Melbourne)
9 aprilie - China (Shanghai)
16 aprilie - Bahrain (Sakhir)
30 aprilie - Rusia (Sochi)
14 mai - Spania (Barcelona)
28 mai - Monaco
11 iunie - Canada (Montreal)
25 iunie - Azerbaidjan (Baku)
9 iulie - Austria (Spielberg)
16 iulie - Marea Britanie (Silverstone)
30 iulie - Ungaria (Budapesta)
27 august - Belgia (Spa-Francorchamps)
3 septembrie - Italia (Monza)
17 septembrie - Singapore (Marina Bay)
1 octombrie - Malaysia (Sepang)
8 octombrie - Japonia (Suzuka)
22 octombrie - SUA (Austin)
29 octombrie - Mexic (Mexico City)
12 noiembrie - Brazilia (Sao Paulo); neconfirmat
26 noiembrie - Abu Dhabi