România a primit dreptul de a organiza meciuri la Euro 2020, dar trebuie să îndeplinească mai multe criterii pentru ca această competiție să ajungă la București peste patru ani. În acest moment, niciunul dintre marile proiecte de infrastructură nu e acoperit, dar președintele FRF crede că există un singur risc privind pierderea organizării.

Răzvan Burleanu a fost invitat miercuri de dimineață la Digi Sport Matinal și a vorbit despre posibilitatea de a nu mai organiza cele trei meciuri din grupă și una dintre partidele din optimi în Capitală. “Riscul cel mai mare pe care-l avem face referire la această autostradă, la cei 150 de km, între Pitești și Sibiu. Ce mă doare cel mai mult este că nu avem posibilitatea de a înțelege care sunt oportunitățile.

Acum câteva zile am avut o întâlnire cu vicepremierul Vasile Dâncu, astfel încât să avem un grup de lucru la nivel de Guvern. Prima inspecție va fi în 2017. Până în vara lui 2017 avem termen limită de a spune dacă se mai schimbă ceva la Stadionul Național.”, a spus Burleanu.

În afara infrastructurii rutiere, România trebuie să modernizeze patru stadioane în capitală, pentru a fi folosite ca baze de pregătire de echipele care vor juca la București. Șeful Federației a explicat în ce stadiu sunt acum demersurile pentru începerea renovării acestor arene.

“Primul stadion care a intrat deja în proces de modernizare este stadionul de la Arcul de Triumf, care va avea 7-8.000 de locuri. Al doilea stadion care se află pe finanțarea CNI-ului este stadionul Dinamo. Proiectul acolo este cu 30.000 de locuri, cred că sustenabil ar fi ca stadionul Dinamo să aibă undeva la 20.000 de locuri. Al treilea stadion care e într-o procedură avansată, este stadionul Rapidului.

Astăzi, la nivel de Ghencea, nu avem încă făcute studiile de fezabilitate. Un stadion de 50.000 de locuri e nerealist.”, a declarat președintele FRF.