• WTA Cincinnati Simona Halep - Anastasija Sevastova - 18:00, Digi Sport 1
  • Fotbal, La Liga, prima etapă: Barcelona - Betis (duminică, 21:15, Digi Sport 2) și Deportivo - Real Madrid (duminică, 23:15, Digi Sport 2)

FCSB va juca cu Sporting Lisabona în play-off-ul Champions League. Deși au asigurat locul în grupele Europa League, jucătorii antrenați de Nicolae Dică sunt convinși că pot obține un loc în grupele celei mai importante competiții intercluburi din lume.

Căpitanul roș-albaștrilor, Denis Alibec, își mobilizează colegii înaintea dublei de foc cu Sporting. Atacantul nu a pierdut ocazii să-i înțepe pe cei care nu au încredere în el și colegii săi.

”Vom încerca să jucăm de la egal la egal cu ei. Nu ne interesează ce zic unii și alții, țara asta e plină de răutăcioși. Noi mergem acolo să încercăm să câștigăm”, a spus Denis Alibec.

Deși sunt conștienți că nu vor avea o dublă ușoară cu portughezii, jucătorii lui Dică consideră că au valoarea necesară pentru a trece de Sporting.

”Ne așteaptă două meciuri foarte grele, dar eu cred că avem forța să trecem de ei și să ne calificăm în grupele Champions League”, susține Ovidiu Popescu.

”Nu se putea să picăm mai bine, era cel mai accesibil adversar. Totuși, e destul de greu și cu ei. Noi avem șansa noastră și sperăm să fim noi cei care ne vom califica”, a declarat și Bălașa.

Prima manșă din dubla cu Sporting se va disputa la Lisabona, marți, 15 august, de la ora 21:45 și va putea fi urmărit în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro. Returul se va desfășura la București, pe Arena Națională, miercuri, 23 august, de la ora 21:45.

PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT