• WTA Cincinnati Simona Halep - Anastasija Sevastova - ACUM, Digi Sport 1
  • Fotbal, La Liga, prima etapă: Barcelona - Betis (duminică, 21:15, Digi Sport 2) și Deportivo - Real Madrid (duminică, 23:15, Digi Sport 2)

La începutul anului, situaţia în ceea ce priveşte noul nume al Stelei era departe de a fi clarificată. După ce Gigi Becali a anunţat că echipa pe care o patronează îşi va schimba numele în FCSB, au apărut informaţii că această denumire este o prescurtare pentru Fotbal Club Sporting Becali.

Patronul FCSB a vurt să schimbe denumirea clubului în FOTBAL CLUB SPORTING BECALI și a făcut o rezervare a denumirii la Registrul Comerţului în acest sens. La vremea respectivă, Gigi Becali a declarat în cadrul emisiunii Fotbal Club de la Digi Sport că a făcut mai multe rezervări pentru a putea fustifica FCSB.

”Am rezervat mai multe nume pentru a justifica FCSB, pentru că cei de la CSA au contestat sigla în care este înscris FCSB. Atunci, noi am făcut rezervări, pentru a demonstra că FCSB nu poate însemna numai Fotbal Club Steaua București. Ei au contestat că FCSB înseamnă Fotbal Club Steaua București. Noi am rezervat mai multe nume pentru a demonstra în instanță că FCSB nu înseamnă doar Fotbal Club Steaua București. Am vrut să rezervăm Sport București, pentru că au înregistrat ei, CSA, mai multe, pentru a ne pune nouă piedică”, a explicat Becali.

Reprezentanţii Registrului Comerţului au menționat la începutul anului că: ”Menţionăm că îm data de 17.01.2017, prin reprezentant, s-a solicitat rezervarea denumirii FOTBAL CLUB SPORTING BECALI S.A., valabilă trei luni de zile. Pânâ la data prezentei, nu s-a solicitat înregistrarea schimbării denumirii”.

FCSB o va întâlni pe Sporting Lisabona în play-off-ul UEFA Champions League. Programul complet e AICI.