• La liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

Cristiano Ronaldo a disputat marţi seara al 143-lea său meci în Liga Campionilor, depăşindu-l astfel pe spaniolul Raul Gonzalez, fostul căpitan al Realului, în ierarhia jucătorilor cu cele mai multe apariţii în această competiţie.

Starul portughez se află acum pe poziţia a treia în această ierarhie, după portarul Iker Casillas (FC Porto), care a disputat 166 de partide în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi, şi mijlocaşul Xavi Hernandez, fostul căpitan al Barcelonei (151). Cristiano Ronaldo a debutat în Champions League în octombrie 2003, în tricoul echipei engleze Manchester United, într-o partidă cu formaţia germană VfB Stuttgart. Marţi seara, atacantul lusitan a marcat, din penalty, singurul gol al lui Real Madrid în partida încheiată la egalitate pe teren propriu cu formaţia engleză Tottenham Hotspur, aceasta fiind a cincea sa reuşită din actuala ediţie a Ligii Campionilor.

Ronaldo împarte acum prima poziţie în clasamentul golgheterilor cu englezul Harry Keane (Tottenham), ambii având câte 5 reuşite în primele trei etape ale noului sezon din fotbalul european.

Iată cum se prezintă clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor ediţia 2017-2018, după meciurile de marţi:

5 goluri: Cristiano Ronaldo (Real Madrid), Kane (Tottenham)

4 goluri: Ben Yedder (FC Sevilla)

3 goluri: Aboubakar (FC Porto), Cavani (Paris Saint-Germain), Romelu Lukaku (Manchester United), Firmino (Liverpool), Salah (Liverpool), Tosun (Beşiktaş)

2 goluri: Ryan Babel (Beşiktaş), Batshuayi (Chelsea), Bernard (Şahtior Doneţk), Coutinho (Liverpool), Forsberg (Leipzig), Gabriel Jesus (Manchester City), Messi (FC Barcelona), Neymar (PSG), Oberlin (FC Basel), Pardo (Olympiakos), Promes (Spartak Moscova), Sterling (Manchester City), John Stones (Manchester City), Anderson Talisca (Beşiktaş).