Leo Messi a fost ales ”Omul meciului” în patru din cele cinci meciuri jucate de Argentina la actuala ediție a Copei America. Deși nu a înscris - în ultimele nouă meciuri oficiale cu naționala albiceleste a înscris un singur gol, cu Paraguay, în grupe, și acela din penalty - în semifinală, starul Barcelonei a contribuit la toate cele șase reușite ale echipei sale, iar la trei dintre ele a oferit assist-ul.

Decarul Argentinei a explicat, la finalul partidei cu Paraguay, din penultimul act al Copei America, câștigate cu 6-1, că unul din obiectivele echipei a fost atins, dar că trebuie atins și al doilea: câștigarea competiției.

„La felul în care se disputaseră până acum partidele și la câte de echilibrate au fost, știam că atunci când vor veni golurile, vor veni toate odată. Și exact asta s-a întâmplat. Chiar vorbeam înaintea meciului cu colegii și spuneam că a fost o întâmplare, pentru că am jucat foarte bine, am avut mereu ocazii multe, dar mingea parcă nu voia să intre în poartă. Astăzi, însă, ne-a ieșit totul.

Am marcat primul gol foarte rapid, asta a făcut să avem mai multe spații, pentru că ei au ieșit să caute golul la rândul lor. Apoi, la un atac reușit, am marcat golul doi. Apoi au marcat ei, dar noi am continuat în același ritm, știind că dacă jucăm tot așa ne vom crea multe ocazii și asta am făcut.

Dacă mi-am păstrat golurile pentru finală? Îmi doresc să fie așa. Dar nu contează că înscriu eu sau alți colegi, important este că ne-am îndeplinit primul obiectiv: să ajungem în finală. Am jucat finala Cupei Mondiale, acum am ajuns în finala Copei America. Suntem foarte determinați și foarte dornici să o câștigăm”, a declarat Messi, după meciul cu Paraguay, transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 1 miercuri dimineață, de la ora 02:30.

Argentina s-a calificat, astfel, în finala Copa America, pe care o va disputa cu țara gazdă, Chile, sâmbătă, 4 iulie, de la ora 23:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.

VIDEO PASELE DE GOL OFERITE DE MESSI COLEGILOR, ÎN MECIUL CU PARAGUAY

VEZI AICI TOATE REZULTATELE, REZUMATELE, MARCATORII ȘI PROGRAMUL ACTUALEI EDIȚII A COPA AMERICA