După victoria cu 2-1 în faţa Forestei, în 16-imile Cupei, Becali a vorbit, în direct la Digi Sport 1, la emisiunea Fotbal Club, despre cele mai importante subiecte legate de echipă.

Primul pe ordinea de zi, în condiţiile în care meciul de la Suceava a fost unul în care Reghecampf a folosit multe rezerve, a fost cel legat de brandul Steaua şi problemele cu Armata. Guvernul României a anunțat, în urmă cu mai bine de o lună, că marca va fi scoasă la licitație, prețul de pornire (3,69 milioane de euro) fiind stabilit sub forma unei taxe anuale. Totuși, Armata ar putea întâmpina probleme înainte de acest lucru: e nevoită să plătească o taxă de timbru în valoare de aproximativ 400.000 de euro.

Aceasta sumă este una uriașă, ținând cont că nimeni nu poate garanta că se va vinde marca ”Steaua”, existând și posibilitatea ca nimeni să nu se prezinte la licitație. Riscul este unul mult prea mare și reprezentanții CSA ar putea renunța la acest demers. Sesizând acest lucru, patronul echipei a încercat să pună presiune şi a cerut public un răspuns în legătură cu motivul pentru care licitaţia e întârziată.

"Au dat hotărâre de Guvern că vor scoate marca Steaua la licitaţie. De ce nu o scot, trebuia să se întâmple asta după 30 de zile? Ei nu au cum să obţină banii aceia niciodată. Marca e numele produsului, se pune pe produs, cine să plătească banii ăia? Dar să fie corecţi şi să nu mintă, să scoată marca la licitaţie, aşa cum au promis!", a spus Becali, la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.

Explicaţia transferului lui Teixeira

Întrebat despre Teixeira, fotbalist extrem de talentat, dar care poate fi o soluţie doar pe termen scurt, în condiţiile în care a împlinit deja 36 de ani, Becali a punctat: "Pe mine mă interesează să îl folosesc şase luni pe Teixeira şi să intru cu el în Liga Campionilor. Nu mă interesează vârsta lui, pentru că nu îi fac contract pe 5 ani".

În privinţa întăririlor, Becali a vorbit despre necesitatea unor transferuri în zona centrală a apărării, însă nu şi în banda dreaptă, acolo unde nu există un fotbalist "de meserie", ci se improvizează. Dincolo de Ovidiu Popescu, jucător cu prestaţii foarte bune în banda dreaptă a apărării, Becali nu şi-a pierdut încrederea în Enache.

"Eu de ce l-am luat pe Enache? O să vedeţi că el va fi un fundaş dreapta de valoare", a mai spus Gigi, pentru ca apoi să vorbească şi despre prestaţia lui Man, care a ratat o şansă uriaşă, singur cu portarul, la Suceava: "Nu mi-am pierdut încrederea în el, e un jucător de viitor".