CFR se ţine de cuvânt. Ardelenii au fost de acord să trimită o copie a cupei în Africa, astfel că Patrick Ekeng va avea la mormânt trofeul, chiar dacă fosta sa echipă a pierdut finala Cupei.

Clujenii s-au impus cu 5-4 la penalty-uri (2-2 în timp regulamentar) în faţa lui Dinamo, într-o partidă care s-a jucat în memoria lui Ekeng.

La finalul disputei, Iuliu Mureşan, preşedintele ardelenilor, a confirmat că echipa din Gruia va trimite o replică în Camerun, astfel încât trofeul să rămână pentru totdeauna aproape de cel care a fost Patrick Ekeng.

"A fost un meci foarte greu. Am jucat pe un stadion de Champions League, în fața lui Dinamo. Sunt invidios că au o asemenea galerie. A fost ca un meci de Liga Campionilor. Mă bucur că am reușit până la urmă să câștigăm acest trofeu. Ne vom ține de cuvânt și vom trimite trofeul în Camerun, acasă la Ekeng. Măcar o replică, pentru că nu ştiu dacă avem voie să trimitem originalul.

Am dominat clar în repriza a doua. Ne-a ajutat mult că am redus din handicap repede. După ce am egalat, am controlat jocul și eram convins că băieții vor reuși să câștige. E vorba și de șansă la penalty-uri. A fost meritul lui Traian Marc, care a reușit să apere șutul lui Rotariu", a spus Iuliu Mureșan la DigiSport.

De altfel, CFR a fost extrem de impresionată de drama lui Dinamo. Ardelenii au purtat în timpul finalei tricouri de culoare albă, ca de obicei, doar că acestea au fost inscripționate frontal cu datele acestei întâlniri.

În afara inserțiilor de pe față, pe mâneca dreaptă a tricourilor a fost inscripționat un mesaj în semn de omagiu: ”Rest in peace Patrick Ekeng!”