• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

FCSB a pus capăt unei serii de trei înfrângeri fără gol marcat în toate competiţiile şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după 3-0 cu ACS Poli Timişoara.

Harlem Gnohere a marcat primul gol al roş-albaştrilor, dintr-un penalty obţinut tot de el, şi a confirmat că se simte excelent în duelurile cu bănăţenii. Atacantul francez a înscris deja de cinci ori împotriva lui ACS Poli.

"Am marcat din nou contra lor, dar cel mai important lucru era calificarea. Am jucat bine. Nu pot explica ce s-a întâmplat în ultimele meciuri, dar suntem profesionişti. A fost o contra performanţă, însă sperăm să fie doar o pasă proastă şi să începem să câştigăm din nou, pentru că vrem să fim bine plasaţi şi să mergem în play-off de pe locul 1", a declarat Gnohere, la finalul partidei de pe "Dan Păltinişanu".

VIDEO: Golul marcat de Gnohere la Timişoara

Deşi continuă să fie cel mai bun marcator al lui FCSB în acest sezon, fotbalistul de 29 de ani nu este sigur de locul de titular.

"Indiferent dacă sunt titular sau nu, eu rămân profesionist. Azi, antrenorul m-a introdus pe mine şi pe alţii care evoluează mai puţin, dar mereu joc cât pot de bine", a explicat Gnohere.

Harlem Gnohere are 13 goluri în acest sezon, în toate competiţiile. Francezul este și ultimul marcator al lui FCSB în Liga 1. Pe 5 noiembrie, a înscris al doilea gol al bucureștenilor contra Concordiei Chiajna, în succesul cu 2-1.

De atunci, echipa lui Nicolae Dică a bifat trei înfrângeri consecutive fără gol marcat (două în Liga 1 și una în Europa League), iar meciul cu Timișoara ar putea fi cel care dă semnalul revenirii roș-albaștrilor.