Puținii fani care s-au încumetat să meargă în tribune la meciul dintre Dinamo 2 și Dinamo, din ”16”-imile Cupei României, găzduit de stadionul din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” au încurajat mai mult echipa a doua a ”câinilor”.

Încă din start, dar și cu puține momente înainte de pauză, precum și în partea a doua, spectatorii prezenți i-au transmis lui Ioan Andone că nu mai este deloc preferatul tribunelor. ”Demisia!, Demisia” au scandat ultrașii prezenți la inedita partidă din competiția KO.

Când terminau ce aveau de împărțit cu ”Fălcosul”, fanii se concentrau și pe scandări în favoarea jucătorilor, dar de la echipa a doua, acolo unde au jucat, printre alții, Andrei Tîrcoveanu, Denis Ciobotariu, Alexandru Dulca, Ion Gheorghe și Lucian Neață.

”Astă seară, pentru noi / Este doar Dinamo 2”, a fost scandarea preferată a celor prezenți pe stadion.

Este tot mai limpede că Andone nu mai are credit din partea galeriei, care i-a cerut demisia și la partidele din campionat. În plus, fanii au spus că ar fi de acord ca antrenor la Dinamo să vină Marius Șumudică, tehnician care a fost ofertat de noul manager general al echipei, Adrian Mutu.

Și foștii jucători ai echipei spun că este nevoie de o întinerire a staff-ului tehnic. Giani Kiriță, fost căpitan și jucător emblematic al ”câinilor”, din anii ’90, a spus, prezent fiind în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”, că cei mai potriviți antrenori pentru Dinamo în acest moment ar fi Cosmin Contra sau Claudiu Niculescu.

"Poate, dacă eram în tribună, şi eu strigam demisia. E bine că băieţii s-au concentrat şi au făcut o partidă bună. Ei ştiau la ce să aştepte, pentru că le-am spus că asta ne va aştepta. Ştiam ce se va striga în tribună.

Aţi văzut vreodată ape liniştite la Dinamo? Mutu e băiat bun, dar mai are mult de învăţat. Să se analizeze că am 20 de jucători noi faţă de echipa de anul trecut a lui Mircea", a spus Andone, înaintea partidei.