Dinamo - CFR 2-2, 4-5 d.l.d. Dinamo a ratat dramatic ocazia de a câştiga a 14-a Cupă a României, trofeu pe care "câinii roşii" îşi doreau să i-l dedice camerunezului Patrick Ekeng, fostul număr 14 al grupării din "Ştefan cel Mare", decedat la începutul acestei luni.

Totuşi, suporterii pot avea şi un motiv de bucurie: la finalul meciului, antrenorul Mircea Rednic a anunţat că plecarea sa de la echipă nu este o certitudine şi că încă se află în negocieri cu Ionuţ Negoiţă.

"Nu ştiu dacă a fost ultimul meci. M-am văzut azi şi mă văd şi mâine cu domnul Negoiţă. E mai puţin important. Suporterii ne-au împins de la spate, le mulţumesc şi îi felicit. Ei apreciază ce am făcut eu în acest sezon. Au fost declaraţii care nu au fost normale, sume din contract şi asta m-a deranjat. Sau că decidem după finală.

De ce nu am decis după ce am terminat sezonul regulat pe locul 2. În echipă, sunt 4 jucători care au rămas faţă de perioada de pregătire din iarnă. Acum avem o echipă bună", a spus "Puriul", în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

Nu salariul a fost cauza rupturii primei faze a negocierilor, ci clauzele pe care Rednic le voia în contract. Se pare că acestea se refereau la nişte garanţii financiare legate de transferuri şi de posibilitatea ca echipa să aibă toate condiţiile pentru a face performanţă. De asemenea, Rednic ar fi avut mai multă libertate, urmând a îndeplini funcţia de manager general, după modelul Anglia.

Ceea ce l-a supărat foarte tare pe Negoiţă şi a dus la sistarea negocierilor a fost procentul dorit de tehnician la fiecare transfer al jucătorilor lui Dinamo aduşi de el (sursele Digi Sport indică faptul că antrenorul ar fi vrut 10%).

"E trist că am avut acest meci, după o perioadă foarte grea. Prima săptămână ne-am antrenat foarte greu, au apărut crampe. Îi felicit pe jucători, dar au făcut diferenţa şansa şi experienţa. Am luat goluri care se puteau evita. Am dominat a doua repriză a prelungirilor, dar nu a vrut să intre.

Au fost penalty-urile, loterie. Trebuie felicitaţi şi ei. Au jucat bine. Au riscat mai mult, au jucat cu două vârfuri în repriza a doua", a spus Rednic despre meci.

Astfel, Dinamo a rămas cu 13 Cupe ale României, ultima dintre ele fiind câştigată în sezonul 2011-2012, atunci când echipa a pus mâna ultimul trofeu, Supercupa României. De asemenea, aceasta este a 10 finală de Cupă pierdută de echipa lui Mircea Rednic.

VIDEO CU DECLARAŢIILE LUI REDNIC