Dorin Rotariu a avut singura ratare la loviturile de departajare în finala Cupei României, care a trimis trofeul în vitrina lui CFR Cluj.

Chiar el a cerut să execute, după cum a precizat antrenorul Mircea Rednic, iar la finalul meciului s-a arătat foarte afectat.

De altfel, Rotariu a fost unul dintre jucătorii dinamoviști care au fost cel mai clar marcați de decesul lui Patrick Ekeng, din urmă cu aproape două săptămâni. Mijlocașul ofensiv în vârstă de 20 de ani a spus că acela a fost cel mai greu moment din viața lui. Cu o zi înainte de finală a fost și audiat la Parchetul General, alături de antrenorul Mircea Rednic, directorul sportiv Ionel Dănciulescu, fundașul dreapta Sergiu Hanca și maseurul Cristian Toma.

"Am făcut tot ce trebuia ca să câștigăm. Am avut 2-0, am dominat în prelungiri și totuși nu a fost de ajuns să fim victorioși. Am insistat fiindcă am simțit cu toții că e momentul să o facem, să avem ocazii și posesie. Am făcut tot ce trebuia până în fața porții, dar asta a fost, dacă nu a vrut să intre", a declarat Dorin Rotariu, la finalul meciului, în exclusivitate pentru Digi Sport.

"Nu am avut nevoie de consiliere psihologică. Am fost cu toții afectați, nu doar eu. A fost un moment pe care nu o să îl uit niciodată, a fost cel mai greu din viața mea. Într-un fel, regret că nu am câștigat Cupa pentru el. A fost alături de noi, l-am primit cu brațele deschise și ne-am simțit bine. A avut cel mai important gol, cel cu Steaua și nu numai asta. El ca și om este o persoană deosebită", a adăugat nouarul lui Dinamo, vorbind la prezent despre fostul său coleg.

"Am fost, am dat declarații, mi s-au pus întrebări normale, nu caut acum scuze. Înfrunt viața. Viața mă pune în momente foarte grele și trebuie să le înfrunt", a mai precizat Rotariu.