S-a stabilit programul partidelor din 16-imile Cupei României, competiție ce poate fi urmărită în direct pe canalele Digi Sport.

CFR Cluj, deţinătoarea trofeului, şi formaţia de ligă secundă CSM Râmnicu Vâlcea vor juca primul meci din faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României, în data de 25 octombrie (ora 14,30), în Zăvoi, potrivit programului anunţat, marţi, de Federaţia Română de Fotbal.

În data de 25 octombrie vor avea loc alte două partide, pe 26 octombrie se vor juca zece meciuri, între care şi cel dintre Dinamo şi Dinamo 2, iar pe 27 octombrie vor avea loc ultimele trei confruntări, faza urmând să se încheie cu meciul Foresta Suceava - FC Steaua Bucureşti.

Programul partidelor:

Marţi 25 octombrie

CSM Rm. Vâlcea (II) - CFR Cluj (14:30, în direct pe Digi Sport 1)

Metalosport Galaţi (II) - Luceafărul Oradea (II) (ora 14:30) 

ASU Poli Timişoara (II) - Pandurii Târgu Jiu (18:00, în direct pe Digi Sport 1) 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe (II) - CS Universitatea Craiova (20:45, în direct pe Digi Sport 1)

Miercuri 26 octombrie

Unirea Tărlungeni (II) - ASA Târgu Mureş (ora 13:00)

CSN Cetate Deva (III) - Gaz Metan Mediaş (ora 14:30) 

Academica Clinceni (II) - FC Voluntari (ora 14:30)

Dacia Unirea Brăila (II) - Concordia Chiajna (ora 14:30)

Olimpia 2010 Satu Mare (II) - CS Mioveni (II) (ora 14:30)

Metalurgistul Cugir (III) - CSM Poli Iaşi (ora 14:30)

Chindia Târgovişte (II) - ACS Poli Timişoara (18:00, în direct pe Digi Sport 1) 

Dinamo II Bucureşti (III) - Dinamo Bucureşti (21:00, în direct pe Digi Sport 1)

Joi 27 octombrie

CS Afumaţi (II) - FC Botoşani (ora 14:30) 

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (III) - Astra Giurgiu (16:00, în direct pe Digi Sport 1) 

CS Baloteşti (II) - FC Viitorul Constanţa (18:45, în direct pe Digi Sport 1) 

Foresta Suceava (II) - FC Steaua Bucureşti (21:30, în direct pe Digi Sport 1)

Jocurile din "şaisprezecimile", "optimile" şi "sferturile de finală" se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.

În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Pentru instalaţiile mobile de nocturnă este obligatorie depunerea la FRF cu 10 zile înainte de disputarea jocului a certificatului instalaţiei de nocturnă emis de constructor, prin care să se ateste conformitatea instalaţiei cu prevederile art. 40.10 din ROAF, precum şi dovada instalării acesteia.

În cazul în care începând cu faza şaisprezecimilor de finală se întâlnesc echipe din categorii diferite şi echipa organizatoare nu deţine instalaţie de nocturnă, la cererea echipei care deţine aceasta facilitate şi cu acordul celeilalte echipe jocul se poate disputa pe terenul echipei care deţine instalaţie de nocturnă.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

AGERPRES