• Tenis, WTA Wuhan, marţi: Halep - Kasatkina (10:30, Digi Sport 2) şi Cîrstea - Wang (10:00 Digi Sport 2 sau Digi Sport 3)

  • Liga 1: Astra-CFR Cluj e ACUM, pe Digi Sport 1

Marți, de la ora 21:30, Dinamo și CFR Cluj se întâlnesc pe Arena Națională, în finala Cupei României, LIVE TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro! Pentru roș-albi este cel mai important meci al sezonului, în timp ce ardelenii își pot salva și ei un sezon mai puțin bun, după ce au fost depunctați și au ajuns să lupte pentru evitarea retrogradării, în play-out.

Până acum, FRF a vândut 10.000 de bilete pentru finala Cupei României, iar la partida de săptămâna viitoare sunt așteptați între 25.000 și 30.000 de spectatori.

Cu siguranță, dinamoviștii vor avea mult mai mulți suporteri, însă și CFR va fi încurajată de câteva sute de fani. Din Ardeal vor sosi însă și fanii Universității Cluj, marea rivală a grupării din Gruia. Ultrașii Universității sunt înfrățiți cu cei ai lui Dinamo și promit să fie alături de "câini".

Dinamoviștii, care pregătesc iar o coregrafie specială, vor avea și suporteri de la fan cluburile organizate din provincie. Astfel, și-au anunțat prezența grupuri din Sibiu, Pitești, Târgoviște, Zalău, Iași și Brăila.

Prețurile biletelor sunt următoarele:

Loje | 600 RON
VIP 1 | 400 RON
VIP 2 | 300 RON
Tribuna Vest, inel 2 | 80 RON
Tribuna Vest, inel 3 | 40 RON
Tribuna Est, inel 1 central | 60 RON
Tribuna Est, inel 1 periferic | 50 RON
Tribuna Est, inel 2 central | 45 RON
Tribuna Est, inel 2 periferic | 35 RON
Tribuna Est, inel 3 central | 25 RON
Tribuna Est, inel 3 periferic | 20 RON
Peluze | 15 RON