După două meciuri în tricoul Stelei în Liga 1, Ciprian Marica nu a reușit să spargă gheața și să înscrie. Atacantul de 30 de ani vrea să prindă echipa națională la Europene, dar forma arătată de la revenirea în campionatul românesc nu îl îndreptățește încă la a spera la convocarea pentru turneul final.

Un alt fost mare atacant a găsit explicația pentru care Marica întârzie să se regăsească și să revină la forma din trecut.

„Nu e atât de ușor să te readaptezi, să te reacomodezi cu campionatul intern. Am mai spus asta. Iată că nici pentru el nu e atât de ușor, pentru că fundașii îl privesc altfel, îl privesc ca pe o mare vedetă, ca pe atacantul echipei naționale, îl tratează altfel, se concentrează mult mai mult la joc și la adversarul direct. Plus că vine după o lungă perioadă de inactivitate, în care a fost și operat, din câte am înțeles”, a declarat Claudiu Niculescu, în direct, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

Fostul atacant al Universității Craiova și al lui Dinamo îl sfătuiește pe Marica să se reconcilieze cât mai repede cu golul, altfel va rata echipa națională. Clau-gol știe și câte goluri trebuie să marcheze internaționalul român pentru a spera la Europene: cel puțin cinci.

„Până își intră în forma sportivă mai poate dura, dar sper că nu foarte mult, pentru că echipa națională ar avea nevoie de el la turneul final. Asta înseamnă că trebuie să-și intre în formă, să marcheze goluri, pentru că asta trebuie să facă un atacant. Din play-off trebuie să înceapă să aibă evoluții bune, să înceapă să marcheze.

Are zece etape în care trebuie să-și revină. Ar trebui să dea un gol la două etape, cam așa. E foarte important pentru moralul lui să marcheze. Știu ce zic, pentru că am fost atacant. Degeaba joci bine, ai ocazii, ești în joc, dacă nu dai gol. Te simți neîmplinit la finalul partidei.

Trebuie să-și revină la forma dinainte de accidentare, pentru că altfel riscă să nu fie selecționat, ar fi o pierdere pentru echipa națională”, a mai spus Niculescu.