VIDEO Portugalia - Franța 1-0 (d. prel). Portugalia a câștigat, duminică, primul trofeu din istorie, având în echipă două staruri care au jucat pentru prima dată un meci profesionist sub comanda tehnicianului român Ladislau Boloni.

Fostul mijlocaș al Stelei a fost împărțit la finala Campionatului European. A antrenat mai bine de un deceniu în Franța și a activat două sezoane la Sporting Lisabona, acolo unde i-a pregătit la atât pe Cristiano Ronaldo, cât și pe Ricardo Quaresma, în sezonul 2002/2003, când le-a oferit amândurora debutul la prima echipă.

Ambii fotbaliști au plecat de la Lisabona în 2003: Ronaldo a fost luat de Manchester United cu 15,5 milioane de euro, iar Quaresma a fost cumpărat de Barcelona cu 6,3 milioane de euro. Între timp, Ronaldo a câștigat de 3 ori Balonul de Aur și a doborât zeci de recorduri pe Old Trafford, la Real Madrid și la naționala Portugaliei, iar acum ambii au ridicat deasupra capului trofeul Campionatului European.

În Franța, Boloni (63 de ani) a antrenat 11 ani și a trecut pe la 4 echipe: Nancy (1994-2000), Rennes (2003-2006), AS Monaco (2006-2007) și Lens (2011).

"Mă simt atașat de fotbalul francez, dar am niște amintiri deosebite din fotbalul portughez. Pot să spun că aseară (n.r. duminică, 10 iulie) nu puteam să pierd sub nicio formă. Totuși, indiferent cine pierdea, era destul de deranjant pentru mine", a declarat Ladislau Boloni, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".

"Cristiano Ronaldo a ieșit accidentat din joc după 25 de minute. Indiferent că era sau nu pe teren, rămâne căpitanul și reprezentantul acestei generații. Nu cred că o echipă care e în joc poate să se sperie că pierde un jucător important. Motivația este deja prezentă, erau motivați total, mai mult nu se putea. Cred că lecția tactică a portughezilor a fost respectată, cu sau fără Ronaldo. Obligația lui Fernando Santos de a schimba poziția jucătorilor a adus o reușită. A jucat cu două extreme mobile - Nani și Ronaldo - care putea fi deranjant. După ce Fernando Santos a pus un vârf, au revenit la o așezare clasică", a mai spus fostul selecționer al României.