Portugalia - Franța 1-0. Lusitanii au realizat surpriza la Paris și au câștigat primul titlul din istorie. Căpitanul Cristiano Ronaldo a mai plecat acasă cu încă un premiu: gheata de argint. A decis însă să nu o păstreze și i-a făcut-o cadou conaționalului Nani.

Cristiano Ronaldo a încheiat Euro 2016 pe locul al doilea în clasamentul celor mai buni marcatori, după francezul Antoine Griezmann (6 goluri). Autor a 3 reușite, la fel ca și Nani, Payet, Giroud, Bale sau Morata, căpitanul Portugaliei s-a distanțat grație celor 3 pase decisive oferite la turneul din Franța și a primit "Gheata de Argint" din partea organizatorilor.

Jucătorul de 31 de ani a decis însă să-i cedeze premiul lui Nani. Informația a fost dezvăluită chiar de fotbalistul Valenciei pe un site de socializare. "Ești mai mult decât un căpitan, ești un campion. Mulțumesc pentru cadou. Hai Portugalia! Suntem campioni!" a scris Nani pe Instagram, unde a postat și o poză în care apare alături de Cristiano Ronaldo și cadoul pe care l-a primit.