Gabi Torje e în vacanță, dar încă nu poate uita eșecul de la Euro 2016, acolo unde România nu a depășit faza grupelor. Mijlocașul crede că atât el, cât și colegii săi, puteau face mai mult și spune că nu există scuză pentru prestația ”tricolorilor” în Franța.

„Meciul cu Franța a fost un meci foarte bun, dar nu am ieșit cu nimic. Dacă luam un punct era altceva și dacă jucam foarte prost, luam un punct. După meciul cu Elveția am fost foarte criticați, dar am rămas cu o șansă mare să ne calificăm. Calificarea am pierdut-o cu Albania. Nu aveam voie să nu câștigăm acel meci. Și prin prisma valorii și moralul pe care îl aveam, am jucat foarte bine cu Franța, chiar dacă cu Elveția nu am luat toate cele trei puncte, puteam s-o facem în repriza a doua. Nu avem nicio scuză pentru că nu am câștigat acel meci. Am spus asta și după meci, imediat, la interviu.

Cred că toată lumea trebuia să facă mai mult la Campionatul European, nu numai Gabi Torje. Aveam o echipă care cerea acest lucru, să ne calificăm din grupe”, a spus Torje.

Mijlocașul lui Udinese sugerează că în sânul naționalei nu a fost, la Euro, același grad de implicare din partea tuturor jucătorilor.

”A fost o atmosferă foarte apăsătoare la echipa națională. Cred că trebuie să venim entuziaști de fiecare dată la națională, pentru că e un bonus în cariera unui fotbalist. Cred că entuziasmul e foarte-foarte important. Banii îi faci la club, nu la echipa națională. Nu trebuie să-l aducă antrenorul, noi trebuie să venim cu el”, a mai spus Torje.