• Liga 1: CFR - FCSB (joi, 21:00, Digi Sport 1) şi FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga, Etapa a 6-a: Alaves - Real Madrid (sâmbătă, 17:15, Digi Sport 1) şi Girona - Barcelona (sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2) 

FCSB - Viktoria Plzen 3-0. Echipa lui Nicolae Dică a făcut spectacol în primul meci din grupele Europa League. Constantin Budescu şi Denis Alibec, cei doi "rebeli", au marcat cele 3 goluri, două mergând în dreptul primului.

Mai mult, apele par că s-au liniştit la echipă, după ce, în momentul schimării cu Harlem Gnohere, Alibec s-a îmbrăţişat cu Meme Stoica, uitând de problemele avute în ultima perioadă. Becali a povestit cum s-au împăcat cei doi.

"S-au împăcat înainte de meci, aici la stadion. S-a dus Alibec la el înainte de meci și l-a salutat. I-a zis: <<Iartă-mă că am făcut ce am făcut!>>. Și-a cerut iertare.

Mi-a zis Meme că s-au împăcat. M-a sunat la pauză și mi-a spus. Astea sunt bucuriile, când oamenii fac pace", a spus Becali, la Digi Sport Special.

În celălat meci al Grupei G, Beer Sheva a trecut cu 2-1 de Lugano, astfel că FCSB se poate lăuda că este pe primul loc.