profimedia-0807526376
Marius Șumudică a numit jucătorul ”fără post” de la FCSB
sumudica
Marius Șumudică, provocare pentru Dan Șucu. ”Cu șapte milioane de euro luam campionatul”
adrian mutu
Jucătorul CFR-ului l-a făcut ”praf” pe Adrian Mutu, după victoria cu Universitatea Craiova: ”Nu are caracter”
Digi Sport 1 Live
Acum

Video Exclusiv Cu ochii pe Șumudică, în timp ce se recuperau precum cei de la NASA

09.12.2016, 18:13

La o zi după calificarea în 16-imile de finală ale Europa League, trei dintre jucătorii Astrei, Constantin Budescu, Daniel Florea și Takayuki Seto, s-au recuperat într-o sală în care au avut parte de facilități precum cele de la NASA.

budescu c recuperare
  • SuperLiga: Dinamo - Voluntari, vineri, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Real Sociedad - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 2

La respectiva clinică de recuperare, Florea și-a revenit miraculos înaintea meciului cu Austria Viena, în care a reușit să înscrie o dată și să obțină penalty-ul din care Budescu a marcat golul de 2-1 al victoriei.

Țin minte că înaintea meciului cu Austria Viena, prin venirea aici și prin tratamentul de care am avut parte, am ajuns cât de cât apt la acel meci. Vreau să le mulțumesc pe această cale că m-au ajutat să revin chiar la meciul cu Austria Viena, care a fost cel mai important pentru mine și chiar pentru această calificare”, a declarat Florea pentru Digi Sport.

În timpul recuperării de vineri, cei trei fotbaliști ai campioanei au urmărit, în reluare, la Digi Sport Matinal, conferința de presă a lui Marius Șumudică, în care antrenorul giurgiuvenilor își anunța plecarea.

Cel mai emoționat a fost chiar Daniel Florea, jucător pe care Șumudică l-a adus cu el, la Giurgiu, de la Concordia Chiajna.


Îi datorăm toate aceste performanțe lui Șumi. Probabil, dacă el nu mă lua de la Chiajna la Astra, nici nu visam la aceste performanțe. Acum, le-am realizat și sunt foarte bucuros. Nu ne pică tocmai bine ce se aude, dar îi dorim și lui tot binele. E normal, dacă are o ofertă mai bună, să plece acolo unde e mai bine pentru el.

Noi ne dorim să fie pe bancă și la meciul cu Steaua, dar depinde doar de el și de conducere, de discuțiile pe care le vor avea”, a mai declarat Daniel Florea, cel care și-ar fi dorit ca Astra să pice cu Manchester United în prima fază eliminatorie din Europa League.

Oricine și-ar dori să joace pe Teatrul Viselor, în compania unor jucători precum Ibrahimovic”.

Din păcate pentru Florea, și United a încheiat pe poziția secundă în grupa sa.

Etichete: astra , marius sumudica , takayuki seto , recuperare , constantin budescu , daniel florea , nasa


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Germania avertizează că Rusia produce mai multe arme decât are nevoie în Ucraina: „Ajung în depozite. Putin ar putea avea alte planuri”
Germania avertizează că Rusia produce mai multe arme decât are nevoie în Ucraina: „Ajung în depozite. Putin ar putea avea alte planuri”

Rusia produce deja mai multe arme și echipamente militare decât are nevoie pentru războiul său...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
48
A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Un fotbalist celebru și soția lui s-au lăsat filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii
wanda5
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
csa-steaua-fcsb
”Transferul” nemaiîntâlnit pregătit de Gigi Becali: ”Îi dau 500.000 € pentru 6 meciuri!”
gigi becali
Gigi Becali i-a decis soarta lui Ștefan Târnovanu, după gafa din meciul cu Sepsi: ”Cum să ieși așa? Ai doi metri”
Gigi Becali
Recomandările redacției
adrian mutu
Jucătorul CFR-ului l-a făcut ”praf” pe Adrian Mutu, după victoria cu Universitatea Craiova: ”Nu are caracter”

Foto Clasamentul play-off-ului SuperLigii, după etapa a 6-a: cum poate sărbători FCSB titlul în runda următoare
andrei-vlad
Foto Olimpiu Moruțan a rupt tăcerea chiar de ziua lui, după accidentarea horror care îl lasă acasă la EURO
ROU: Romania V Andorra: Group I - UEFA EURO 2024 European Qualifiers, Bucharest - 15 Oct 2023
”17.000.000€”. Marius Șumudică a vorbit despre lovitura reușită într-un an și jumătate
marius
Citește și
”Niculae și Angelescu nu și-au făcut treaba”. Șucu, sfătuit de Marian Iancu: ”Aș face urgent aceste oferte”
Daniel Niculae
Marius Șumudică a comentat posibilul transfer al lui Albion Rrahmani la Werder Bremen: ”E viața mea, mâine l-aș lua!”
Plină de viață și cu zâmbetul ei inconfundabil, Meg Ryan a fermecat publicul din Barcelona. Actrița, spectaculoasă într-o rochie șic
Plină de viață și cu zâmbetul ei inconfundabil, Meg Ryan a fermecat publicul din Barcelona. Actrița, spectaculoasă într-o rochie șic
Florinel Coman, ultimele detalii despre accidentare. Ce șanse sunt să joace cu Farul și ce urmează pentru vedeta FCSB
Florinel Coman, ultimele detalii despre accidentare. Ce șanse sunt să joace cu Farul și ce urmează pentru vedeta FCSB
Motivul pentru care Florinel Coman poate refuza prima de 500.000 de euro oferită de Gigi Becali: „Vor fi riscuri mari”
Motivul pentru care Florinel Coman poate refuza prima de 500.000 de euro oferită de Gigi Becali: „Vor fi riscuri mari”
Logodnica lui Jason Statham, imagini în costum de baie la câteva zile dupa ce a împlinit 37 de ani. „Ești magnifică!”
Logodnica lui Jason Statham, imagini în costum de baie la câteva zile dupa ce a împlinit 37 de ani. „Ești magnifică!”
Mădălina Ghenea, trup de zeiță în costum de baie, pe balconul unui apartament din Italia. Fanii, impresionați: „Ești incredibilă!”
Mădălina Ghenea, trup de zeiță în costum de baie, pe balconul unui apartament din Italia. Fanii, impresionați: „Ești incredibilă!”
Imagini surprinzătoare. Hoții au smuls un bancomat cu ajutorul unui utilaj, sub privirile trecătorilor Video
Imagini surprinzătoare. Hoții au smuls un bancomat cu ajutorul unui utilaj, sub privirile trecătorilor Video
Unde au fost inventați mititeii românești? Cine i-a botezat așa? Rețetă de mici de la 1872
Unde au fost inventați mititeii românești? Cine i-a botezat așa? Rețetă de mici de la 1872
Schimbare în Codul Rutier din România: Când este permisă depășirea pe drumurile publice de către șoferi
Schimbare în Codul Rutier din România: Când este permisă depășirea pe drumurile publice de către șoferi
Sorana Cîrstea, meci dramatic la Madrid împotriva unei filipineze. Urmează confruntarea cu liderul WTA?
Sorana Cîrstea, meci dramatic la Madrid împotriva unei filipineze. Urmează confruntarea cu liderul WTA?
Exclusiv Daniel Niculae, anunț despre ”varianta Marius Șumudică la Rapid”: ”Are sânge vișiniu!”
Gaziantep FK v Istanbulspor - Trendyol Super Lig

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Mădălina Ghenea, trup de zeiță în costum de baie, pe balconul unui apartament din Italia. Fanii, impresionați: „Ești incredibilă!”
Mădălina Ghenea, trup de zeiță în costum de baie, pe balconul unui apartament din Italia. Fanii, impresionați: „Ești incredibilă!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”