• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

FCSB a cerut penalty în două rânduri penalty în prima repriză a duelului cu Lugano.

Partida de pe Arena Naţională a început cum nu se poate mai rău pentru roş-albaştri, care au primit gol de la Daprela, la primul şut la poartă al meciului.

Elevii lui Dică au avut şansa să reintre în meci în minutul 20 al partidei, la un joc periculos al lui Vladimir Golemic. Arbitrul a lăsat jocul să continue, considerând că jucătorul elveţienilor a atacat mingea. Reluările au demonstrat că într-adevăr fundaşul a lovit mingea, dar intrarea sa a fost imprudentă. Fundaşul l-ar fi putut accidenta grav pe Tănase, care a fost lovit în plină figură. Mingea a ajuns în cele din urmă la Golofca, fotbalist care a reuşit să trimită pe poartă, dar insuficient de tare sau de plasat încât să îl învingă pe goalkeeper.

Cinci minute mai târziu, la un duel între Kovacic şi Junior Morais, roş-albaştrii au cerut din nou lovitură de pedeapsă, fără vreun rezultat.

Nu este pentru prima oară în acest sezon de Europa League când FCSB e nemulţumită de arbitraj. Pe finalul partidei de acasă, cu Hapoel Be'er Sheva, scor 1-1, un adversar a comis henţ clar în careu, însă centralul acelei dispute nu a acordat nimic.