• Finala Cupei României: Astra - Voluntari sâmbătă, 27 mai, (Digi Sport 2), ora 20:45
  • Finala Cupei Angliei şi finala Cupei Spaniei: Arsenal - Chelsea (Digi Sport 1), sâmbătă, 27 mai, ora 19:30, Barcelona - Alaves (pe Digi Sport 1), ora 22:30

Rezervă în campionat în ultimele meciuri, Stanciu a profitat încă o dată în Europa League de şansa ivită. Titularizat de antrenor în deplasarea cu Apoel, fostul stelist a avut o evoluţie foarte bună, aducând golul victoriei, 1-0.

Cel de-al patrulea gol al românului în actualul sezon de Europa League e cu siguranţă şi cel mai important, formaţia din Bruxelles fiind cu un picior în sferturile competiţie.

"Stanciu ţine viu visul lui Anderlecht la sferturile Europa League", notează voetbalprimeur.be, pentru ca apoi să noteze că românul şi-a arătat clasa şi începe să justifice faptul "că s-au plătit pe el 9 milioane de euro".

Şi sporza.be scrie despre importanţa golului lui Anderlecht, care "a luat o opţiune mare pentru calificarea în sferturile competiţiei". "Filiera română" a făcut legea în Cipru, mai scrie sursa citată, "Stanciu marcând frumos, într-o primă repriză în care niciun nor nu a apărut în jocul lui Anderlecht. Chipciu a oferit o pasă perfectă pentru colegul şi bunul său prieten, Stanciu, care nu a ratat".

În actualul sezon de UEL, fostul jucător al Stelei are şi 3 pase decisive, astfel că, în cele 9 apariţii pe care le-a bifat în competiţie, a fost implicat în 7 dintre golurile marcate de echipa sa. 

În campionatul Belgiei, unde în ultima perioadă a fost mai mult rezervă, Stanciu a înscris, de asemenea, de patru ori, ultima dată pe 25 ianuarie, în succesul de pe terenul lui Westerlo (4-2).