• Tenis: Turneul Campioanelor: Simona Halep - Caroline Wozniacki, miercuri, 14:30, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport 2
  • Fotbal, Serie A, etapa a 11-a: Milan - Juventus (sâmbătă, 19:00, Digi Sport 2)

Dinamo a pierdut fără drept de apel returul cu Athletic Bilbao, scor 3-0, astfel că roș-albii au ieșit din Europa. Dincolo de acest rezultat, atitudinea roș-albilor l-a deranjat foarte tare pe Giani Kiriță, fotbalist de bază și căpitan al ”câinilor” în anii ’90.

Într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Special”, Kiriță a dat de pământ cu fotbaliștii lui Cosmin Contra.

”A fost o seară urâtă, cel puțin pentru noi. Cred că foarte mulți ne-am bazat pe a doua repriză a partidei de la București și am sperat într-o minune la Bilbao. 

Din păcate, am făcut un retur foarte slab, un meci în care parcă nici nu zici că luptam pentru calificare. A fost un meci lipsit de presiune, care ar fi trebuit abordat ca o calificare, până la urmă. Te duci, riști, n-ai ce să faci”, a spus fostul mijlocaș.

PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT

Kiriță a încercat să caute și circumstanțe atenuante echipei sale de suflet, dar tot la atitudinea jucătorilor a ajuns.

”Poate că Dinamo este la început de drum, abia a revenit în Europa după 5 ani, și poate că a fost timorată și începe abia acum să construiască.

Să zicem că mai aducem jucători si construim, dar pe mine m-a deranjat atitudinuea. Și dacă dau două-trei pase în jumătatea proprie, tot iau bătaie. Așa, mai bine ataci.

Asta m-a deranjat. Nu vezi o răutate, nu vezi o alunecare, să mori cu ei de gât. Nu am văzut niciun nerv, nimic. Dacă, altă dată i-am lăudat, asta nu înseamnă că acum nu trebuie și criticați. Pentru că fotbalul înseamnă și atitudine”, a mai spus Kiriță.

Fostul căpitan din ”Groapă” crede totuși că Dinamo are valoare pentru a mai câștiga un titlul, după 11 ani de secetă, câți se vor face la vară.

”Din dubla cu Bilbao, am rămas doar cu o repriză. Dinamo are totuși un lot foarte bun pentru România, așa că trebuie să se regrupeze și să ia campionatul”, a mai spus Kiriță, la Digi Sport.