Atacantul român Adrian Mutu, legitimat acum la echipa indiană FC Pune City, va apărea într-un documentar realizat în Marea Britanie, care va prezenta ce s-a întâmplat cu mai mulţi fotbalişti după ce cariera lor a intrat pe o pantă descendentă ori au agăţat ghetele în cui, scrie ziarul Daily Record.

Intitulat "The Faded Footballer" (Fotalist în declin), documentarul va prezenta ce s-a întâmplat cu unii dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti ai lumii, care vor vorbi despre situaţia lor. Unii dintre aceşti jucători au încetat să mai fie îndrăgostiţi de sportul practicat, iar cariera altora a intrat în declin din cauza unor circumstanţe excepţionale.

Printre fotbaliştii a căror carieră a fost afectată de grave probleme s-a numărat şi Adrian Mutu, care atunci când juca la Chelsea a fost depistat pozitiv pentru consum de cocaină, iar mai târziu, când evolua la Fiorentina, a fost controlat pozitiv la sibutramină.

Filmul produs de Adam Labno prezintă şi cazul fostei vedete a lui Glasgow Rangers, Paul Gascoigne, cunoscut pentru problemele sale psihice, legate de consumul de alcool.

În documentar ar urma să apară şi brazilienii Adriano şi Denilson, primul fiind la un moment dat coleg cu Mutu la Parma.

Vor exista şi poveşti de succes, ca a fostului portar al lui Werder Bremen, Tim Wiese, devenit luptător profesionist, sau a lui Philippe Christanval, care a eşuat la FC Barcelona, dar i-a mers mai bine când a deschis o bijuterie. Filmul urmează să fie difuzat în vara anului viitor.