Ciprian Marica a rămas fără echipă după despărţirea de Konyaspor, dar internaţionalul român susţine că situaţia sa se va rezolva în perioada următoare.

Într-o intervenţie telefonică la Digi Sport, atacantul de 30 de ani a dezvăluit că este dorit în Turcia şi Spania şi că urmează să dea un răspuns până la începutul lunii viitoare, pentru a avea timp să se pună la punct cu pregătirea fizică.

"Am avut mai multe discuţii, trebuie să dau un răspuns pe 2 sau 3 decembrie, aşa că mai am puţin timp. Sunt mai multe variante. Aş putea rămâne în Turcia, mă pot întoarce în Spania. Să vedem, nu am luat vreo hotărâre. Mai sunt câteva zile.

Vreau să am o lună de pregătire înainte de start, de când voi putea eu juca. Mă antrenez, dar nefiind un mediu organizat nu pot spune că sunt foarte bine fizic. Încerc să-mi menţin un nivel cât de cât ridicat", a explicat Marica.

În acelaşi timp, Marica a infirmat că ar fi în discuţii cu FC Nurnberg, echipa din liga a doua germană: "Nu e nimic adevărat".

Nici revenirea în România nu a reprezentat o soluţia pentru Ciprian Marica, în ciuda faptului că Steaua şi Dinamo s-au arătat dispuse să-i ofere un contract.

"Nu am luat în calcul revenirea în România, îmi doresc să rămân în continuare afară, mai ales că există posibilitatea asta. Le mulţumesc celor care s-au interesat de mine, dar, în momentul ăsta, nu cred că e oportun ca eu să vin acasă", a conchis Marica.