Ronaldinho (36 de ani), cel care a spus că pe vremea sa de glorie de la FC Barcelona doar Messi ar fi fost titular din trioul MSN, Neymar și Suarez erau rezerve, nu are de gând să agațe ghetele în cui. Dimpotrivă, brazilianul simte nevoia unei noi provocări în viața sa.

Roberto Assis, fratele său, care îi este și impresar, a spus că sunt șanse foarte mari ca starul brazilian să se alăture competiției din Major League Soccer, din America, ori celei din China, Super League.

”Destinația probabilă pentru el este Major League Soccer în SUA sau Super League din China”, a spus Assis.

Ronaldinho, care a câștigat două titluri în La Liga și UEFA Champions League în perioada pe care a petrecut-o la FC Barcelona, este liber de contract în acest moment după ce în septembrie anul trecut și-a reziliat contractul cu Fluminense.

Chiar și cifrele vorbesc despre o rivalitate, în timp ce-i drept, între Ronaldinho și Messi. Decarul blaugrana din acest moment a ajuns la 15 goluri din lovitură liberă pentru echipa catalană, egalându-l pe Ronaldinho, ambii deținând recordul ultimilor 20 de ani la Barcelona!