• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Barcelona nu are de gând să renunţe la transferul lui Philippe Coutinho. După ce englezii au refuzat oferta de 100 de milioane de euro pentru mijlocaşul brazilian, catalanii pregătesc şi mai mulţi bani pentru a-i convinge pe "cormorani".

150 de milioane de euro este suma incredibilă pe care Barca ar fi gata să o plătească pentru transferul lui Coutinho, potrivit britanicilor de la thetimes.co.uk.

Philippe Coutinho ar fi solicitat deja să fie lăsat să plece, în ciuda anunţului şefilor de pe Anfield că sud-americanul este netransferabil.

Presa engleză scrie că managerul Jurgen Klopp s-a resemnat deja cu ideea pierderii lui Coutinho, căruia i-a găsit deja înlocuitor. Italianul Lorenzo Insigne (Napoli) este principala ţintă a lui Liverpool, care se gândeşte şi la Max Meyer (Schalke) în cazul în care nu va reuşi transferul lui Insigne.

De la venirea la Liverpool, din 2013, Coutinho a marcat 34 de goluri în campionatul Angliei. În sezonul precedent din Premier League, jucătorul dorit de Barcelona a punctat de 13 ori, atâtea reușite având și colegul său din ofensivă, senegalezul Sadio Mane.

Fotbalistul de 25 de ani, care a fost dorit și de PSG şi Bayern Munchen, a ajuns pe Anfield în 2013, atunci când a fost cumpărat de la Inter în schimbul a 13 milioane de euro.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT