• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Cristiano Ronaldo va primi "Balonul de Aur" cu ocazia unei ceremonii speciale organizate joi, la Paris.

Presa spaniolă a anunţat că publicaţia care acordă anual trofeul rezervat celui mai bun fotbalist al lumii, France Football, a decis ca premiul să-i fie înmânat portughezului într-o festivitate grandioasă, care va avea loc la Turnul Eiffel.

Este o încercare a celor de la France Football de a depăşi festivitatea FIFA World Player of the Year, organizată în acest an la Londra, în stil Hollywood.

Ceremonia îl va avea ca prezentator la L'Equipe TV, post aflat în acelaşi grup media cu publicaţia franceză, pe fostul fotbalist francez David Ginola.

Festivitatea este programată joi, la ora 20.45 (ora României), în ziua de după duelul Real Madrid - Borussia Dortmund, din Liga Campionilor.

Cristiano Ronaldo îl va egala în această săptămână pe marele său rival, Lionel Messi, la numărul "Baloanelor de Aur" câştigate: va avea 5 (2008, 2013, 2014, 2016 şi 2017), la fel ca şi argentinianul, care a cucerit trofeul în 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2015.

Cristiano Ronaldo a cucerit în acest an cu Real Madrid titlul şi Liga Campionilor, însă are în acest campionat doar două goluri marcate în zece meciuri.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT