• La Liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

Ousmane Dembele este tot mai bine după accidentarea suferită în această toamnă, iar revenirea sa pe gazon ar putea să se producă înainte de finalul acestui an, după operația pe care a făcut-o în Finlanda.

Medicul finlandez Sakari Orava, care se ocupă de Dembele, este optimist în privința francezului și a dat amănunte despre starea acestuia: "Recuperarea este mai rapidă decât se aștepta inițial. Dembele vrea să revină mai repede decât era planificat, dar nu știm dacă acest lucru va fi posibil. Dacă poate juca în El Clasico? Poate că va fi pe teren, dar nu pot da asigurări în această privință", a spus Orava.

"Cred că Dembele va putea să lovească mingea până la jumătatea lunii noiembrie. Totuși, ar exista un risc de recidivă, dar dacă suntem calmi și luăm deciziile corecte, totul ar trebui să meargă bine", a fost concluzia trasă de medicul finlandez.

Adus cu 105 milioane de euro de la Dortmund, sportivul din Hexagon s-a rupt la mijlocul lui septembrie şi medicii au estimat în primă fază că nu va mai juca în acest an.

Dembele speră acum să prindă El Clasico, care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, pe 22 decembrie, de la ora 14:00.