Numirea lui Zinedine Zidane pe banca lui Real Madrid este "o nebunie", consideră Ottmar Hitzfeld, fost antrenor la Bayern Munchen şi al naţionalei Elveţiei.

Hitzfeld vorbește de lipsa de experienţă a francezului, într-un interviu acordat cotidianului elveţian Blick.

"Pentru el (Zidane), este ca şi cum ar fi câştigat jackpot-ul la loto. Este o nebunie", consideră Hitzfeld, spunând că francezul "trăieşte doar de pe urma ilustrului său nume ca jucător".

"Zidane nu a demonstrat nimic ca antrenor şi conduce acum mari staruri mondiale. Este o sarcină incredibil de dificilă, chiar dacă sper ca totul să meargă bine pentru el", adaugă Hitzfeld.

Germanul, care a câştigat Liga Campionilor cu Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, apoi a calificat Elveţia la Mondialele din 2010 și 2014, consideră că un mare jucător nu poate fi neapărat un mare antrenor, deoarece ''asta depinde şi de autoritatea sa naturală ca şef''. 

Zidane (43 ani) a fost numit luni antrenor la Real Madrid, după demiterea lui Rafael Benitez. Până atunci, el a fost antrenor la echipa B a clubului madrilen, din 2014.

Agerpres