Lionel Messi nu va juca în meciul tur din sferturile de finală ale Cupei Spaniei, dintre Athletic Bilbao şi FC Barcelona, care se va disputa în această seară, de la ora 22:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Argentinianul este menajat, după ce a acuzat probleme musculare în partida de campionat împotriva aceluiaşi adversar, în week-end-ul trecut.

Potrivit cotidianului catalan Sport, starul catalanilor nu s-a pregătit marţi alături de colegii săi, preferând să lucreze la sală şi să continue recuperarea după accidentarea care l-a obligat să joace doar prima repriză în victoria cu 6-0 în faţa lui Bilbao, duminică.

Deşi nu este vorba de ceva serios, Messi a fost sfătuit să nu forţeze pe San Mames, pentru a nu risca o accidentare de durată, iar fotbalistul de 28 de ani a acceptat să rămână la Barcelona.

De asemenea, nici Luis Suarez nu a făcut deplasarea în Ţara Bascilor. Uruguayanul a fost suspendat două meciuri, după incidentele de la finalul primei manşe cu Espanyol, din turul precedent şi, chiar dacă Barça a făcut apel, Tribunalul de Arbitraj Sportiv l-a respins

Pe lângă Messi şi Suarez, din lot mai lipsesc accidentaţii Jordi Alba, Rafinha şi Mathieu, în timp ce Claudio Bravo este menajat.

Pentru meciul din această seară, Luis Enrique se va baza pe ter Stegen, Masip, Douglas, Pique, Rakitic, Sergio, Dani Alves, Arda Turan, Iniesta, Neymar Jr, Mascherano, Bartra, Munir, Sandro, Sergi Roberto, Adriano, Aleix Vidal şi Vermaelen.

Meciul Athletic Bilbao - FC Barcelona, din sferturile Cupei Spaniei, va avea loc în această seară, de la ora 22:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro