• Liga 1: CFR - FCSB (joi, 21:00, Digi Sport 1) şi FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga: Real Madrid - Betis (miercuri, ora 23:00, Digi Sport 2) 

Real Madrid nu renunță prea ușor la transferul lui Kylian Mbappe și este dispusă să aștepte sosirea atacantului francez pe Bernabeu chiar până în vara anului viitor.

"Real nu a renunțat niciodată la Mbappe, chiar dacă are serioase dificultăți în realizarea acestui transfer. Real încearcă să-l convingă atât pe Mbappe, cât și pe familia acestuia, de oportunitatea unui transfer pe Bernabeu. Florentino Perez a demonstrat ce putere de convingere are în situații similare.

Scopul principal este ca Real să se asigure că Mbappe o va părăsi pe Monaco doar pentru clubul din Madrid, fie în august, în acest an, fie în 2018. Real nu ar fi deranjată să-l aștepte un an", scrie Confidencial.

Deocamdată, AS Monaco se ține tare, iar Mbappe a început pregătirea cu francezii, șansele de a continua tot cu acest club fiind destul de mari.

În Spania, perioada de transferuri se încheie pe data de 31 august.

Cu 15 goluri în 29 de meciuri în Ligue 1, în sezonul precedent, Mbappe (18 ani) a fost al doilea marcator al lui AS Monaco și a contribuit din plin la câștigarea titlului. Cu această performanță, formația din Principat a pus capăt dominației lui PSG, care fusese campioană 4 ani la rând.