• Fotbal, Liga 2, etapa a 18-a: Mioveni - Hermannstadt (azi, 18:00, Digi Sport 1)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 18-a: Voluntari - Viitorul (azi, 20:45, Digi Sport 1)

Real Madrid încă mai speră la titlu, deşi în acest moment se află la 11 puncte în spatele Barcelonei, după ce marea rivală s-a impus cu Sevilla, 2-1. Înainte de această rundă, între cei doi granzi ai Spaniei erau 8 puncte distanţă, aşadar, ecart recuperat o singură dată în istorie de gruparea blanco.

"Nu ar fi pentru prima oară când recuperăm un deficit de 8 puncte", a spus căpitanul lui Real, Sergio Ramos, după eşecul, 2-1, cu Girona. Jurnaliştii de la Marca au căutat în arhivă şi au constatat că astfel de "remontada" au fost extrem de rare în istoria La Liga.

Cea mai spectaculoasă revenire îi aparţine Barcelonei, care în sezonul 1998-1999 a recuperat o diferenţă de 9 puncte faţă de Mallorca. În ceea ce o priveşte pe Real, gruparea de pe Bernabeu a reuşit doar o dată să revină după un start atât de neconculdent.

În stagiunea 2002-2003, albii au avut un deficit de 8 puncte de recuperat faţă de Sociedad. Şi au reuşit un titlu istoric, după ce au terminat cu 24 de puncte acumulate din ultimele 32 posibile.

Celebrele "remontada" din istoria La Liga, conform Marca

Real Madrid - Las Palmas se joacă în această seară, de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 2. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.