Federația Spaniolă de Fotbal a anunțat miercuri arbitrul de la El Clasico. Este a treia oară când cel desemnat să conducă la centru disputa dintre Real și Barcelona arbitrează un meci direct încre cele două. Acum patru ani a dictat trei eliminări într-un Clasico.

David Fernandez Borbalan, din colegiul andaluz, va arbitra disputa de sâmbătă, de pe Santiago Bernabeu, la patru ani după ce a mai condus de două ori meciuri directe între granzii Spaniei. Prima oară, arbitrul în vârstă de 42 de ani a fost la centru într-un El Clasico în august 2011, la meciul tur din Supercupa Spaniei, 3-2 pentru Barcelona.

A fost partida în care Jose Mourinho l-a agresat pe Tito Vilanova, băgându-i celui care era atunci secundul lui guardiola un deget în ochi. Borbalan a acordat la acea partidă șapte cartonașe galbene și trei roșii. David Villa, Mesut Ozil și Marcelo au fost eliminați în minutl 90+4, după o încăierare generală.

VIDEO CU INCIDENTELE DINTRE MOURINHO ȘI TITO VILANOVA

În același an, Borbalan a fost desemnat că arbitreze pe 11 decembrie El Clasico de pe Bernabeu, câștigat de Barcelona cu 3-1. A acordat atunci cinci cartonașe galbene, unul dintre ele lui Messi. Așadar, cu acest arbitru la centru, catalanii au câștigat cele două meciuri jucat împotriva rivalilor din capitală.

Fernandez Borbalan a arbitrat-o pe Real Madrid de 33 de ori, madrilenii înregistrând 19 victorii, 7 remize și șapte înfrângeri în aceste dispute. Barcelona l-a avut la centru de 35 de ori, cu 30 de victorii, un egal și 4 eșecuri.

Acum o lună, unul dintre arbitri asistenți din Spania a acuzat că ar fi fost supus presiunilor în legătură cu El Clasico, chiar din partea Comisiei Tehnice a Arbitrilor din Spania. Cel care a adus aceste acuze, Jose Angel Jimenez Munoz de Morales, nu e între asistenții delegați la partida de sâmbătă. 

Real Madrid - Barcelona se joacă pe 21 noiembrie, de la ora 19:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.