Antrenorul secund al lui Zinedine Zidane nu apare în acte la Real Madrid, din cauză că încă nu deține o licență care să îi permită să activeze la nivel înalt.

VIDEO Real Madrid - Deportivo La Coruna 5-0. Pe foaia de joc de la meciul cu Deportivo, primul jucat de Real cu Zinedine Zidane ca "principal", chenarul pentru postul de antrenor secund nu a fost completat.

Jurnaliștii spanioli au descoperit că David Bettoni (foto, în dreapta), care a colaborat cu Zidane și la Real Madrid Castilla, nu are licența de nivel 3 (echivalentul licenței Pro în România), aceeași pe care trebuie să o aibă și principalul.

Nivelul 2 este acceptat doar pentru antrenorii de la nivel regional, astfel că Bettoni, prieten încă din copilărie cu "Zizou", de când acesta era la Cannes, nu a figurat niciodată ca secund în documentele oficiale la meciuri.

La ultima etapă în care Zidane a fost antrenorul echipei a doua a Realului, Jose Manuel Gil a figurat ca antrenor secund pe foaia de joc.

Inițial, după demiterea lui Rafael Benitez, clubul l-a propus pe argentinianul Santiago Solari pentru postul de antrenor secund, dar Zinedine Zidane l-a vrut alături de David Bettoni.

La rândul său fost fotbalist, acesta a figurat printre membrii noului staff, la numirea lui Zidane pe banca primei echipe, dar ca "ajutor".